Încă o dată, justiția noastră e surprinzătoare. Sau este plină de coincidențe, sau ajungem la informații fără echivoc, unele acte de justiție ne ridică mari semne de întrebare, unele chiar suspiciuni, fie ca vin dinspre procurori, fie dinspre judecători.
Vom afla vreodată adevărul despre cum s-a ajuns la niște proceduri prin care oamenii incomozi să fie eliminați din viața publică sau puși la adăpost? Greu de crezut, când nu știm cine sunt aranjorii acestor scenarii complicate, dar care le reușesc de minune. Dezbinarea categoriilor sociale, inclusiv a presei, a ajutat enorm la starea nației de azi.
Politicienii se pregătesc deja de alegeri. Trag din toate pozițiile de criza economică, alimentară, energetică și de pericolul războiului. Guvernul bicolor face eforturi să convingă că Sprijină România pentru un trai mai bun și probleme mai puține. Opoziția, prin USR, critică cu vehemență tot, chiar și pe președintele Iohannis pe care l-a susținut. Uită, însă, că în grădina lor de la Sectorul 1 s-a produs un fapt fără precedent după închiderea urnelor de la alegerile locale din septembrie 2020. Să ne gândim la votul viitor din perspectiva votului trecut?
O știre venită zilele acestea din sfera justiției mereu surprinzătoare – așa cum ziceam, mi-a reamintit despre dosarul penal privind suspiciunea de fraudă la votarea primarului Sectorului 1. E vorba de fostul președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP) de la momentul alegerilor locale, Constantin Mitulețu Buică.
La câteva luni după izbucnirea scandalului cu sacii de vot răscoliți și validarea ca primar al sectorului a lui Clotilde Armand, pe 21 martie 2021, președintele AEP a fost pus sub acuzare de un procuror pentru două infracțiuni de abuz în serviciu. Era vorba despre sancționarea, în 2019, a doi directori din instituţie, care au făcut plângere la Parchet. Faptul că se începea urmărirea penală împotriva lui Constantin Mitulețu Buică la doi ani de la reclamație arată că dosarul a fost ținut la sertar până când… i-a venit rândul!
Învinuitul Mitulețu Buică a declarat că sancționarea subalternilor a fost perfect legală, dar nimic nu l-a convins pe procuror să renunțe la a-l trimite în judecată după alegeri, tocmai când un alt procuror pornise o anchetă cu privire la fraudarea voturilor pe care AEP le-a validat în favoarea lui Clotilde Armand.
Dosarul penal făcut lui Constantin Mitulețu Buică l-a scos din joc pe acesta. Șeful AEP a fost schimbat din funcție imediat, iar procurorul Iașinovschi de la SIIJ nu l-a mai putut audia.
„În imaginile filmate în noaptea de 28/29.09.2020 apare președintele Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 care, împreună cu președintele secției de votare, au intrat în cameră pentru a ridica sacul care conține semnăturile votanților. Alături de aceștia se aflau și reprezentanți USR-PLUS, care în conformitate cu dispozițiile art. 98 alin. 4 din Legea nr. 115/2015, au solicitat să participe la procedură, cerere admisă de către președinte tocmai pentru a se asigura transparența procesului electoral”, se arata într-un comunicat al Biroului Electoral al Sectorului 1.
Nimeni de la AEP, nici președintele, nici șeful de la sectorul 1, nu a dat declarații în fața procurorului Iașinevschi.
Marți, 7 iunie, Tribunalul București a constatat „neregularitatea rechizitoriului” prin care a fost trimis în judecată Constantin Mitulețu Buică. Mai mult, instanța a anulat ordonanța prin care șeful AEP a primit calitatea de suspect, împotriva lui începându-se urmărirea penală. Aceasta deoarece, au stabilit judecătorii, lui Constantin Mitulețu Buică i-a fost încălcat dreptul la apărare. Hotărârea este definitivă.
Citind știrea cu exonerarea de vinovăție a președintelui AEP, Mitulețu Buică Constantin Florin, putem crede că e o coincidență. Suntem în țara coincidențelor de muți ani, ce mai contează una!
Da, Mitulețu Buică era în post atunci când s-a produs vânzoleala aceea cu sacii cu voturi la Primăria Sectorului 1, despre care până și procurorul care a făcut cercetări a spus că există suspiciunea unei fraude.
Și am rămas cu suspiciunea, fiindcă procurorul Iașinovschi și-a dat demisia și a cerut pensionarea, fără să termine dosarul. Nu numai că nu a dat o soluție, ci nu a făcut audierea părților implicate, nici a candidaților, nici a tuturor persoanelor care au apărut în filmări. Nu a comunicat nici dacă polițiștii au finalizat numărarea voturilor din saci. E și asta o coincideță, că cine se aștepta că timpul trece atât de repede și procurorul împlinește anii de pensie? Și, coincidență, își dă și demisia dacă CSM i-a refuzat pensionarea!
Cum să nu ne întrebăm și azi dacă uluirea judecătoarei Olimpia Crețeanu, locțiitorul Biroului Electoral al Circumscripției secor 1, uluire care transpare din înregistrarea în care ea are un dialog cu procurorul Nicolae Sprîncu, președintele Biroului Electoral de Circumscripție, a fost „descifrată” de anchetatorul Iașinovschi.
„Judecător Olimpia Crețeanu: Cum a zis? Păi și cum verifici dumneata dacă ăla mi-a trimis mie acolo… Are sigiliul pus? Păi, unde dracu’ sunt, mă, pe sacii ăia cu rechizite? Că n-am văzut niciun sigiliu. De unde știu eu că ăla mi-a pus mie listele permanente, domnu’ de acasă sau în coșurile de gunoi de pe stradă?
Eu întreb acum unde este sigiliul pe sacii cu rechizite, unde au fost și ștampilele. Am găsit ștampile în saci, acum. Aia cu VOT am găsit!
Procuror Bogdan Nicolae Sprîncu: Ei trebuia să le aibă pe toate sigilate. Dar face primirea doar la saci.
Judecător Olimpia Crețeanu: Și erau sigilați sacii? Unde sunt listele electorale, listele permanente și listele suplimentare? Că oamenii ăștia au înnebunit aici!”
Coincidență! Ca și alți procurori, nici Iașinovschi nu a reușit să priceapă ce ilegalități semnala judecătoarea Crețeanu, iar Clotilde Armand e și azi primar peste cel mai bogat și mizerabil sector al Bucureștiului.