Traian Igaș, convocat la Parlament pentru a explica acțiunile jandarmilor

Ministrul Traian Igaş şi mai mulţi oficiali din conducerea MAI urmează să se prezinte, miercuri, la Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, unde au fost invitaţi pentru a discuta despre modul de acţiune al forţelor de ordine la protestele care au avut loc.

"În urma solicitării noastre, domnul preşedinte al Comisiei, Costică Canacheu, l-a contactat pe ministrul Traian Igaş, pe care la invitat la discuţii miercuri, la ora 10.00. Traian Igaş a confirmat prezenţa", a declarat, pentru mediafax.ro, George Scutaru, deputat PNL şi vicepreşedinte al Comisiei de apărare. Potrivit acestuia, Comisia se va reuni în şedinţă miercuri şi joi, iar la discuţii vor participa şi alţi oficiali din conducerea MAI.

Deputaţii USL George Scutaru şi Eugen Bejinariu au depus o cerere pentru convocarea unei şedinţe extraordinare a Comisiei de apărare a Camerei, la care să fie chemaţi ministrul Igaş şi alţi oficiali din MAI, pentru analizarea modului de acţiune a forţelor de ordine la proteste.