Președintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituțională în privința controversatelor modificărilor aduse recent Legii Educației la propunerea fostului parlamentar PDL Petru Filip.
Modificările vizează permisiunea trecerii patrimoniului universităților particulare care au fost desființate în proprietatea privată a membrilor fondatori ai instituției de învățământ. "Prevederea conţinută de legea transmisă spre promulgare, potrivit căreia patrimoniul instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare este proprietatea privată a fondatorilor şi nu a persoanei juridice, constituie o îngrădire a dreptului de proprietate asupra propriului patrimoniu al acestor instituţii de învăţământ superior, ca persoane juridice. În acelaşi timp, prevederile potrivit cărora dispoziţia asupra patrimoniului instituţiei de învăţământ superior este condiţionată de acordul fondatorilor, limitează dreptul de dispoziţie, ca parte componentă a dreptului de proprietate al persoanei juridice", a argumentat șeful statului, în sesizarea trimisă Curții Constituționale, potrivit unui comunicat al președinției. Tunul de un miliard de euro Modificările votate de Senat în urma unei propuneri făcute de senatorul ex-PDL Petru Filp, trecut între timp la PSD, au fost criticate, acuzația principală fiind aceeea că fondatorii univeristăților particulare pot să treacă, peste noapte, pe numele lor o avere imensă construită în spatele unor fundații non-profit care nu au plătit taxe la stat. În joc este o miză constituită din terenuri și clădiri acumulate de universitățile particulare în baza taxelor de școlarizare, venituri care au intrat în bugetul instituțiilor private de învățăâmân în regim de ONG, și nu de societate comercială care este obligată să plătească impozite la stat. Conflict de interese Legea a trecut cu suportul unor parlamentari careu au fost acuyați de conflicte de interese. Cătălin Croitoru, deputat PSD, angajat al universității particulare "Dimitrie Cantemir" a fost unul dintrei ei. Un altul este deputatul PSD Cristian Dumitrescu. Soția sa, Corina Dumitrescu, propuesă de premierul Ponta pentru conducerea Ministerului Educației, este rectorul Universității "Dimitrie Cantemir". CITIȚI ȘI: