Şeful statului le-a transmis, astăzi, cadrelor didactice să nu se mai plângă de veniturile mici pe care le au, pentru că, în practică, socotite la orele de muncă, lefurile lor sunt mai mari decât ale preşedintelui. Traian Băsescu i-a sfătuit apoi pe dascăli să-şi mai ia un job, în part-time, dacă vor bani mai mulţi.
"Sunt categorii sociale care spun că au salariul mic, deşi au o normă de 16 ore pe săptămână. E adevărat că eu am salariu mare după 30 de ani de muncă, iar un stagiar din această categorie câştigă 600 de lei pe lună. Toţi am avut salarii mici în anumite etape ale carierei noastre. Eu i-aş spune domnului profesor că dânsul are totuşi 16 ore pe săptămână, iar eu muncesc 16 ore pe zi. Dacă va face un calcul să vadă cu cât e plătit pe oră, va constata că e mai bine plătit decât mine", a afirmat Traian Băsescu, astăzi, la RRA, întrebat fiind cum crede că se descurcă un profesor titular la liceu cu un salariu de 927 lei pe lună. Traian Băsescu a spus apoi că "aşa e viaţa în capitalism". "Ar trebui să ne obişnuim cu sentimentul că suntem responsabili pentru viaţa noastră şi nu statul. Statul creează un mediu mai bun sau mai rău. Sunt adeptul unui stat responsabil faţă de cetăţean, dar în acelaşi timp nici nu poţi să distrugi un stat cerându-i să facă un împrumut pentru a mări salariile', a spus Traian Băsescu.