Traian Băsescu, la B1TV: "Referendumul fraudat" dat în presa străină va fi dezastrul cel mai mare pentru România

"Le spun românilor că de modul cum ei vor acţiona la chemarea mea depinde modul în care este văzută România", a declarat preşedintele suspendat, Traian Băsescu, la B1TV, în cadrul emisiunii "La taifas", a ziaristului Ion Cristoiu.

"O Românie cu un electorat mai matur decât majoritatea parlamentară este ceea ce partenerii noştri europeni aşteaptă să vadă", a declarat Traian Băsescu. Acesta a avertizat că, dacă se vor înregistra fraude masive la referendum şi acest lucru va apărea în presa străină, "va fi dezastrul cel mai mare pentru România". "Tot Occidentul a înţeles că este un referendum crucial despre democraţie şi nu despre Traian Băsescu. Le spun românilor că de modul cum ei vor acţiona la chemarea mea depinde modul în care este văzută România", a mai declarat preşedintele suspendat.

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a mai declarat că, dacă referendumul va fi invalidat în urma unei prezenţe la urne de 48-49% şi cu o majoritate foarte mare pentru destituirea sa, după revenirea în funcţie el va relua către USL propunerea de revizuire a Constituţiei însoţită de demisia sa, astfel încât să se poată organiza alegeri prezidenţiale odată cu cele parlamentare, până în februarie 2013."La un procentaj în care vin 48-49% şi diferenţa este foarte mare, nu am decât soluţia să le propun politicienilor, ca de altfel şi românilor, să le reînnoiesc propunerea pe care am făcut-o lui Antonescu şi lui Ponta încă de la sfârşitul anului trecut. Le retrimit scrisoarea: măi, oameni buni, haideţi să discutăm revizuirea Constituţiei cu punerea în aplicare a referendumului din 2009 şi cu scurtarea mandatului meu, în aşa fel încât odată cu alegerile legislative, care poate nu vor mai putea avea loc în noiembrie în condiţiile astea, trebuie să aibă loc cel mai târziu în februarie 2013 odată cu legislativele. Revenind la mandat de patru ani pentru preşedinte, eu demisionez cu 30 de zile înainte, în aşa fel încât să puteţi suprapune din nou mandatele ", a spus Băsescu, conform mediafax.ro.El a adăugat că propunerea sa va fi valabilă numai în condiţiile în care Victor Ponta şi Crin Antonescu înţeleg că nu mai pot deţine "puterea absolută" în ţară, ca în perioada "regimului" Iliescu-Năstase şi acceptă o coabitare funcţională.Pe de altă parte, Băsescu a susţinut că, potrivit ultimului sondaj de opinie pe care l-a consultat, intenţia de participare la vot pentru duminică este de 39-40%, scăzând cu aproximativ 18-20% faţă de procentul de 60% valabil anterior luării deciziei de îndemnare a cetăţenilor la neparticipare la referendum. CITIŢI ŞI:

  • Mesajul lui Traian Băsescu la finalul campaniei: "Le cer românilor să nu fie părtaşi la o gravă ilegalitate"