Preşedintele Traian Băsescu, prezent la aniversarea centenarului olimpismului românesc, a declarat că sunt greu de uitat performanţele din sport. Şeful statului le-a mulţumit sportivilor români pentru grolria pe care au adus-o şi pe care o vor mai aduce, pentru munca lor.
Traian Băsescu a subliniat că nu trebuie uitaţi nici sportivii care n-au ajuns la olimpiade şi n-au urcat pe podium, pentru că le datorăm respect, în egală măsură, tuturor sportivilor pentru că au fost acolo şi au luptat pentru România.
"Vă mulţumesc pentru devotamentul dumneavoastră", le-a spus preşedintele sportivilor români prezenţi în sală, la Ateneul Român.
Medaliați olimpici, ambasadori de seamă ai României de-a lungul timpului, conducerea Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR) în frunte cu Alin Petrache, președintele forului, președintele României, Traian Băsescu, președintele Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Thomas Bach, și mulți alți oaspeți de seamă din țară și din străinătate sărbătoresc 100 de ani de olimpism românesc.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român i-a invitat la marea sărbătoare pe cei peste 300 de foști sportivi care au urcat pe podiumul olimpic în istoria sportului românesc și se vor putea bucura de această acțiune.
La Ateneul Român, gazda ceremoniei, momentele emoționante de omagiere a gloriilor sportului românesc sunt completate de acte artistice menite să sublinieze legătura dintre sport și artă. La această grandioasă sărbătoare publicația „Evenimentul zilei” se numără printre partenerii oficiali.