Traian Băsescu invită, marţi, partidele la consultări

Preşedintele Traian Băsescu invită partidele parlamentare la consultări, marţi, la ora 12.00. Liberalii refuză să se prezinte la discuţii.

Preşedintele a chemat partidele la consultări printr-un anunţ făcut astăzi în timpul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o la finalul participării la Consiliul European de toamnă. "Importanţa acestui consiliu reclamă o discuţie cu toate partidele parlamentare cărora le transmit o invitaţie la consultări, pe trei teme: o informare cu privire la concluziile Consiliului care s-a încheiat azi, perspectiva relaţiilor cu FMI, tot în lumina concluziilor acestui consiliu şi perspectiva intrării României în spaţiul Schengen şi corelarea cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie", a spus şeful statului, în declaraţia făcută presei la finalul summitului UE, la Bruxelles, citat de Agerpres. PNL refuză invitaţia Liberalii au anunţat că vor declina invitaţia preşedintelui, aşa cum au făcut şi la începutul acestei luni când Băsescu a chemat partidele la discuţii pe tema urgentării adoptării legii pensiilor, a educaţiei şi a salarizării unice. "Avem o decizie la nivelul PNL, pe care o întărim acum, de a nu participa la consultările cu şeful statului. Pentru noi nu este normal că preşedintele Traian Băsescu pune pe picior de egalitate partide politice importante şi traseişti politici. Vom participa la consultări numai în cazul în care şeful statului ne invită să discutăm despre un nou guvern", a declarat Mihai Voicu, purtătorul de cuvânt al PNL, citat de Agerpres.