Traian Băsescu, în redacţia "Evenimentul zilei": "Dacă nu punem capăt crizei politice, se prăbuşeşte ţara" | MULTIMEDIA

Preşedintele Traian Băsescu a fost în redacţia "Evenimentul zilei". A venit relaxat, într-un tricou albastru care a devenit emblema campaniei sale pentru refendum. "Nu îmi aduc aminte să mai fi avut un aşa program liber de la suspendarea din 2007", a afirmat preşedintele zâmbind.

Traian Băsescu a spus despre cei de la USL că au fost inconştienţi atunci când au început acest război politic. "Niciodată nu m-am aşteptat să pună interesul politic atât de în faţă şi să sacrifice interesul naţional. Ei ştiau foarte bine că suntem pe un fir de aţă. Abia ne restabilisem din punct de vedere fiscal, macroeconomic stăteam bine", a declarat Traian Băsescu.  "Credeţi că eu i-am dat lui Ponta, cu dragă inimă, mandatul de prim-ministru. A contat interesul naţional. Acum este compromis extern", a precizat Băsescu cu privire la un nou mandat al lui Ponta la Guvern. Întrebat ce se va întâmpla dacă se va întoarce la Cotroceni după refendum, acesta a spus că "dacă nu punem capăt crizei politice, se prăbuşeşte ţara, există un lucru deasupra tuturor intereselor politice, interesul naţional". Traian Băsescu a spus că cei din USL ar avea şi o a treia variantă de a-l înlătura de la preşedinţie, "problema este că acuzaţia de înaltă trădare nu este în Codul Penal". Referindu-se la cursul valutar şi faptul că leul a ajuns la cote minime istorice, Băsescu a spus că "din cauza deprecierii, cauzate de criza politică pe care a pornit-o USL, s-au pierdut în jur de 7 miliarde de dolari din bugetul de stat". De asemenea, a mai spus şi că, din cauza gafelor celor de la USL ne-am pierdut credibilitate în UE, iar aceştia nu s-au aşteptat la asemenea reacţii din partea liderilor europeni. "De pe urma dosarelor FNI se poate face curăţenie în Parchet şi Poliţie, se poate vedea cine şi cum a intervenit să mai ascundă o hârtie, să mai dosească o probă", a declarat Traian Băsescu în contextul discuţiilor despre Sorin Ovidiu Vîntu.

Citeşte în ediţia de mâine a ziarului Evenimentul zilei, un interviu-eveniment cu Traian Băsescu, înainte de referendum. AFLĂ dezvăluirile pe care preşedintele suspendat al României le face în EVZ.

Traian Băsescu, în redacţia Evenimentul zilei Traian Băsescu, în redacţia Evenimentul zilei Traian Băsescu, în redacţia Evenimentul zilei Traian Băsescu, în redacţia Evenimentul zilei Traian Băsescu, în redacţia Evenimentul zilei

Traian Băsescu, în redacţia Evenimentul zilei Traian Băsescu, în redacţia Evenimentul zilei FOTO: Codrin Prisecaru