Traian Băsescu, despre „întâlnirea de taină” din sufrageria lui Oprea. „În 2009, șobolanii se uitau să vadă cine va câștiga”

Traian Băsescu. Sursa foto:: Arhiva EVZ

Traian Băsescu susține că rezultatul scrutinului din anul 2009 nu a fost răsturnat în favoarea sa. Mai mult, fostul președinte a precizat că înalții funcționari ai statului, care s-au reunit în sufrageria lui Gabriel Oprea în perioada respectivă, ar fi așteptat să îl felicite pe câștigător.

Traian Băsescu, despre scrutinul din 2009

Alegerile pentru cel de al doilea mandat al lui Traian Băsescu au fost legate de numeroase tensiuni. Fosta judecătoare Alice Drăghici susținea că Mircea Geoană, în perioada respectivă candidat din partea PSD, ar fi fost furat în ceea ce privește numărul de voturi.

Sursâ foto: Arhiva EVZ

Traian Băsescu a negat existența unor “aranjamente” legate de scrutin. Sâmbătă, acesta a declarat, România TV, că înalții funcționari din stat, care s-au reunit în sufrageria lui Gabriel Oprea în seara turului doi al alegeriloralegerilor prezidențiale din 2009, nu au intervenit pentru a contura un rezultat în favoarea sa.

Dezvăluirile făcute de jurnalistul Dan Andronic

În perioada respectivă Dan Andronic era consultant al lui Traian Băsescu. Ulterior, cunoscutul jurnalist a dezvăluit în Evenimentul zilei că, în noaptea alegerilor prezidențiale din 2009, în sufrageria lui Gabriel Oprea s-ar fi întâlnit mai multe nume importante de pe scena politică. Înalții funcționari publici ar fi pus atunci pe tapet aspecte legate de rezultatul scrutinului.

Dan Andronic a subliniat că adunarea persoanelor influente din politica acelei vremi a vizat coordonarea informațiilor legate de numărarea voturilor.

Intru în casă, dau peste Nicolae Onțanu, Puiu Iordănescu și Gigi Nețoiu, dacă-mi aduc bine aminte. Salut și sunt băgat într- o încăpere destul de mică, de vreo 20 de metri pătrați, plină de oameni.

Am înțepenit. Acolo era Statul!

O noapte alături de Kovesi și Coldea

În acel birou se găseau George Maior, directorul SRI, Florian Coldea, prim-adjunctul SRI, Laura Codruța Kovesi, procurorul general al României, Gabriel Oprea, fost ministru de Interne și încă o persoană înaltă pe care nu o cunoșteam. De multe ori am încercat să-mi amintesc figura lui, înclin să cred că era chestorul Petre Tobă, la acea vreme adjunct al Poliției Române, dar în privința lui aș putea să mă înșel.”, dezvăluia jurnalistul Dan Andronic.

Sursa foto: Arhiva EVZ

Dosarul „Sufrageria lui Oprea” a fost clasat de Parchetul General în anul 2019.  Totuși, ordonanța de clasare arată clar numele funcționarilor publici care au luat parte la „întâlnirea de taină”.

„Probele testiomoniale administrate în cursul urmăririi penale au relevant, în mod indubitabil, că persoanele prezente în seara zilei de 6 decembrie 2009 la locuința martorului (…) (Gabriel Oprea – nota sursei citate), respectiv (…) Maior George, Dâncu Vasile, Coldea Florian, Kovesi Laura Codruța, Onțanu Neculai, Iordănescu Anghel au participat la un eveniment de natură privată, la invitația acestuia”, se arată în ordonanța de clasare, conform independentnews.ro

Traian Băsescu, despre dosarul „Sufrageria lui Oprea”

Fostul președinte a declarat că, funcționarii prezenți în sufrageria lui Gabriel Oprea, așteptau „să vadă pe cine felicită”.

Anul trecut, Gabriel Oprea susținea că evenimentul din sufrageria sa a fost unul privat, iar mutarea acestuia în spațiul public nu ar fi trebuit să aibă loc.