Şeful statului spune că pentru justiţie nu a contat că Sandu Anghel - devenit celebru drept Bercea Mondial- are o nepoată botezată de fratele său, Mircea Băsescu, legea a fost aplicată, dovadă fiind arestarea pentru 29 de zile.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că Bercea Mondial nu a fost protejat în faţa justiţiei de relaţia pe care şi-a făcut-o cu Mircea Băsescu care i-a botezat o nepoată.
"Fratele meu e un om neimplicat politic. I-a botezat, dar asta nu i-a folosit lui Bercea Mondial la nimic, după cum vedeţi. I-a folosit la ceva? Chiar dumneavoastră spuneaţi că a fost arestat 29 de zile. La ce credeţi că i-a folosit? Legea trebuie aplicată oricărui om, indiferent cine este el şi cine i-a botezat copiii. Nu cred că a avut vreun folos de pe urma botezului de anul trecut sau eu cel puţin nu-l constat, poate-l constataţi dumneavoastră", a rspuns Traian Băsescu la o întrebare referitoare la legăturile dintre Bercea Mondial şi fratele său, Mircea Băsescu. Șeful statului a respins și speculațile că fratele său ar avea conexiuni la Vama Constanța. "Nici el (Mircea Băsescu, fratele preşedintelui - n.r.), nici eu nu am făcut vreodată casă bună sau prietenii cu oameni implicaţi în ilegalităţi. Suntem doi comandanţi de navă care am câştigat suficient fără să avem nevoie să fim în diverse combinaţii, dar cred că fratele meu poate să vă spună mai bine, însă nu înţeleg de ce a devenit o persoană publică", a răspus şeful statului, luni, la Palatul Cotroceni, întrebat cu privire la zvonurile potrivit cărora Mircea Băsescu ar fi implicat în ilegalităţi la Vama Constanţa.