Preşedintele României a făcut reproşuri dure magistraţilor. În timp ce unele procese întârzie şi 10 ani, unii judecători dau hotărâri care afectează bugetul statului, a acuzat Traian Băsescu. Preşedintele s-a referit la hotărârile date de instanţe în privinţa drepturilor salariale, hotărâri care însumează 9 miliarde de lei pe care guvernul nu are cum să-i acopere. Traian Băsescu a făcut aceste afirmaţii la reuniunea Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei.
La reuniunea Comisiei MCV, organizată la sediul Ministerului Justiţiei, au mai participat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, ministrul de interne, Traian Igaş, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, preşedintele CSM, Horaţius Dumbravă.
Cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Băsescu:
- Eu spun că dacă acum am aplica hotărârile judecătoreşti de plată salarii, România ar intra într-un derapaj macroeconomic uriaş. Are o responsabilitate justiţia pentru asta? Este o întrebare retorică. Cred că cuvântul de ordine este pe de-o parte echilibrul, pe de altă parte credibilitatea.
- Legile, fie că sunt asumate de Executiv sau sunt trecute prin Parlament, după ce au primit şi girul Curţii Constituţionale, sunt legi şi pentru judecători. Judecătorii trebuie să le aplice. Dacă am pune în aplicare hotărârile judecătoreşti, România ar fi astăzi într-o situaţie extrem de dificilă.
- Aş putea să vă provoc la o discuţie punct cu punct, ca un diriginte care se aşază în faţa clasei, dar nu pentru asta am venit. Am venit să vă atenţionez cu privire la un lucru care mie mi se pare grav: ştiţi că există obiceiul celor care pierd licitaţii să se ducă în instanţă.
- Vreau să ştiţi şi reacţiile Comisiei Europene în ultima vreme: "Nu puneţi în aplicare aceste hotărâri, noi nu vă mai finanţăm proiectele, în care justiţia a stabilit cine este câştigătorul".
- Chiar ieri s-a primit o scrisoare legată de o licitaţie pe un tronson de autostradă. Şi justiţia trebuie să înţeleagă că nu se poate substitui la nesfârşit Executivului.
- Atenţie la echilibrul puterilor în stat!
- Justiţia - absolut autonomă din punct de vedere al opţiunilor în decizie, dar trebuie să fie autocontrolul justiţiei
- Poate stabiliţi prin hotărâri şi cine e preşedintele României!
- Unele procese întârzie 10 ani, veselia e mare. În timp ce unele procese întârzie şi 10 ani, unii judecători dau hotărâri care afectează bugetul statului.
- Judecătorii îşi autoîncarcă agenda, pentru că nu judecă dosare, tot amână
- Nu aşa se poate face justiţia mai eficientă, cu amânări
- La ministerul de Finanţe, ultimele cifre erau 9 miliarde - obligaţii de plată din hotărârile judecătoreşti. Nouă miliarde de lei - asta înseamnă peste două miliarde de euro, la ora asta. Sigur, vor mai veni, pentru că veselia este mare. Alte procese întârzie câte zece ani, unde ştiu eu ce interese sunt, iar astea merg şnur. Aici am o întrebare pentru voi toţi, pentru că sunteţi cei responsabili şi de mersul justiţiei şi de mersul statului: Cum se poate pune justiţia în situaţii atât de delicate, pentru că nimeni nu are banii ăştia. O ţară care se împrumută ca să-şi achite costurile, de unde credeţi că scoate nouă miliarde de lei mâine, ca să respecte hotărârile judecătoreşti? De unde scoate Guvernul nouă miliarde de lei ca să-şi arate respectul pentru hotărârile justiţiei?
- O ţară care se împrumută de bani, de unde credeţi că va scoate 9 miliarde de lei ca să-şi arate respectul pentru hotărârile Justiţiei. Poate indicaţi şi sursa, că aşa spune în Constituţie. Cine afectează bugetul de stat, indică sursa. Iar corect ar fi, ca magistraţii, când dau decizii, nu pentru un om, ci acele decizii care vizează categorii sociale, spuneţi-ne şi sursa de finanţare, pentru că aşa e consituţional.
- Înţeleg că procedura este sfântă, pentru că are misiunea de a garanta drepturile procesuale ale părţilor.
- Aşa scrie în Constituţie: Cine afectează bugetul de stat indică sursa. Corect ar fi ca magistraţii, când dau hotărâri, nu mă refer la cele care vizează un om nedreptăţit, mă refer la cele care vizează categorii sociale, să ne spuneţi şi sursa de finanţare. Este un lucru pe care vi-l cer pentru că este constituţional. (...) Spuneţi-ne, cei din justiţie, care este sursa de finanţare a hotărârilor judecătoreşti! Sigur, putem merge până la punerea lor în executare - blocăm toate instituţiile statului, de la Ministerul Justiţiei până la ultima primărie. Unde este raţiunea acestui mod de a proceda?.
- Sigur, putem avea coduri noi, şi le-am susţinute, dar dacă abordarea este "Nu îmi pasa de lege şi cum poate funcţiona statul", degeaba alegem reforma şi avem coduri noi.
- Nu vreau ca aceste comentarii să fie ostile, dar vreau ca aceste lucruri să fie spuse. Nu trebuie să ne facem că nu le vedem.
- Cred că reprezint vocea celor de pe stradă, care nu au studii juridice, deci pot fi scuzat.
CITIŢI ŞI:
- iulie 2011- Traian Băsescu, despre raportul pe justiţie: Avem instituţii autonome, nesubordonate politic
- iulie 2011- Preşedintele Băsescu, despre raportul pe justiţie: Presa nu mai poate minţi la nesfârşit, nu vă mai crede nici CE
- Traian Băsescu pune în cârca justiţiei eventualul eşec pe Schengen