Traian Băsescu confirmă remanierea anunţată de "Evenimentul zilei" | VIDEO

După ce, ieri, "Evenimentul zilei" anunţa că cinci minişti ai actualului Guvern vor fi remaniaţi, aseară, preşedintele Traian Băsescu a confirmat, la B1TV această schimbare din interiorul Cabinetului Boc.

"Sunt convins că remanierea se va face la momentul potrivit. Cu certitudine trebuie făcută o remaniere. N-o să spun despre cine e vorba pentru că aş demobiliza nişte oameni", a spus şeful statului în emisiunea "Ultimul Cuvânt", moderată de Ion Cristoiu la B1 TV.

Întrebat care sunt ministerele vizate, şeful statului nu a dorit să intre în amănunte şi a declarat că nu le poate preciza, pe motiv că "ar demoraliza nişte oameni". Ziarul "Evenimentul zilei" a publicat, în ediţia de ieri, un articol care dezvăluia, pe surse, faptul că în luna octombrie, premierul Boc va remania cinci miniştri.

"Lista neagră" a premierului Boc

Conform surselor consultate de EVZ, pe lista miniştrilor remaniabili au fost incluşi: 1. Teodor Baconschi, ministrul de Externe, pentru eşecul intrării României în Schengen, în 2011, aşa cum era anunţat. Fotoliul lui Baconschi ar putea fi luat de Cristian Diaconescu, de la UNPR.

  • Ce am ratat prin amânarea intrării în Schengen
  • Decizia privind aderarea României la spaţiul Schengen, amânată. Polonia anunţă eşecul discuţiilor

2. Gheorghe Ialomiţianu, ministrul de Finanţe, considerat un personaj şters. 3. Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor, de care se leagă modul defectuos de aplicare a programului e-România, ale cărui costuri s-au ridicat la aproximativ 500 milioane de euro. 4. Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii, ar putea fi înlocuit de Adrian Rădulescu, proaspăt deputat PDL. O altă mutare pe care premierul Boc o pregăteşte în interiorul Cabinetului său este la Interne. Iniţial, s-a mers pe varianta înlocuirii actualului ministru al MAI, Traian Igaş, cu Gabriel Oprea care, în acest moment ocupă fotoliul de ministru al Apărării. Surse apropiate lui Oprea au infirmat, însă, această posibilitate, afirmând că, în niciun caz, nu se va întâmpla acest lucru.

  • Reforma la MAI, eşec lamentabil. Siguranţa cetăţeanului, în pericol

<script type="text/javascript" src="http://www.b1.ro/embed.js?id=10926"></script>

CITIŢI ŞI:

  • EXCLUSIV EVZ. Guvernul, remaniat în octombrie. Vezi miniştrii ce ar putea fi afectaţi