Traian Băsescu: "Este o zi test. Să vedem dacă populaţia a înţeles că nimeni n-a vrut să taie salarii"| VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a votat, la liceul A.D. Xenopol, alături de soţia sa, Maria, şi de fiica sa Elena. La finalul votului, Traian Băsescu a avut parte de o adevărată baie de mulţime în curtea liceului. Şeful statului a fost aclamat minute în şir de zeci de simpatizanţi.

"Este o zi test pentru că cei care candidează azi sunt şi exponenţi ai celor care au guvernat în perioada de criză. Este extrem de important să vedem dacă într-adevăr populaţia a înţeles că nimeni n-a vrut să taie nici salarii, nici să impună măsuri de austeritate, ci ţara trebuia trecută prin criză. Cei care n-au observat pot să se uite azi la Spania şi la Grecia şi mai au unde se uita prin Europa", a declarat şeful statului. Îmbrăcat lejer, cu o cămaşă în carouri şi cu pantaloni maro, preşedintele a sosit la secţia de vot în jurul orei 11.00. A intrat ultimul în cabina de vot, spunând că femeile au prioritate. Maria şi Elena Băsescu au pus mai repede ştampilele, aşa că l-au aşteptat într-un colţ al secţiei de votare. Relaxat, Băsescu a dat mâna cu membrii secţiei de vot, dar şi cu oamenii simpli, prezenţi la vot. Printre ei, surpriză, şi doi foşti vecini, Dumitru şi Vasilica Alexandru, care au spus că "bucureştenii trebuie să iasă la vot, nu să se bată în Piaţa Universităţii". Fotografii realizate de Codrin Prisecaru