Traian Băsescu: Ne menținem ținta îndeplinirii criteriilor aderării la zona euro în 2015

România îşi menţine ţinta îndeplinirii criteriilor pentru aderarea la zona euro în anul 2015 şi are încredere în construcţia europeană şi în euro ca monedă a întregii Uniuni Europene, a declarat, astăzi, la primele ore preşedintele Traian Băsescu, după reuniunea informală a Consiliului European.

''Este adevărat că zona euro are unele probleme în prezent, dar noi avem încredere foarte mare atât în construcţia UE, cât şi în euro ca monedă a Uniunii Europene. Trebuie să ştiţi că şi acum România este o ţară care se angajează, pe baza Tratatului, să îndeplinească condiţiile pentru adoptarea euro ca monedă naţională. Noi vrem să îndeplinim criteriile pentru aderarea la zona euro şi să intrăm în această zonă de îndată ce îndeplinim criteriile. Atunci când ajungem în 2015 vom vedea dacă intrăm în acel an sau vom amâna intrarea cu un an, dar în orice caz România va adera la zona euro'', a declarat președintele Traian Băsescu, citat de Agerpres.

El a răspuns întrebării unui jurnalist chinez în legătură că opţiunile Chinei de a investi în SUA sau în Uniunea Europeană. ''În orice caz, eu sunt un prieten al SUA, sunt membru al UE şi vă recomand România'' ca destinaţie a investiţiilor chineze, a mai spus preşedintele român.