Un accident extrem de grav a avut loc, vineri seară, pe drumurile din România.
Tragicul incident a avut loc, vineri seară, în Satu Mare. În prezent, la locul accidentului intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.
Toate persoanele implicate sunt evaluate din punct de vedere medical.
Până la aceste momente, nu se știe dacă victimele sunt încarcerate, însă o femeie de 53 de ani are traumatisme mai grave și va fi transportată la spital, în stare conștientă și cooperantă. Pe lângă ea, la spital vor fi transportați încă o femei și cei patru copii ai ei.
Statistici sumbre în România
În lunile de vară au avut loc cele mai multe accidente rutiere.1.864 de oameni au murit şi circa 40.000 au fost răniţi în accidente, doar în 2019. Faţă de anul 2018, cifrele sunt mai mici cu 0.2%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
Cele mai multe accidente rutiere grave au loc în timpul concediilor. Anul trecut, 1.864 de oameni au murit în 31.146 de accidente rutiere, potrivit unei analize derulate de către Institutul Naţional de Statistică. Dintre aceştia, 729 erau pietoni. În plus, circa 40.000 de oameni au fost răniţi în accidente pe şosele.
Faţă de anul 2018, numărul persoanelor accidentate mortal a scăzut cu 0,2%, în timp ce numărul accidentelor de circulaţie rutieră care au cauzat răni a crescut cu 3,1%. Totodată, numărul persoanelor rănite a crescut cu 2,5%, conform sursei citate.
Statisticile arată că în lunile de concedii au fost înregistrate cele mai multe accidente pe şoselele din ţara noastră: august (11,1% din numărul total de accidente), iulie (10,0%) şi septembrie (9,9%).
În ceea ce priveşte luna producerii accidentelor, cele mai multe s-au înregistrat în lunile august (11,1% din numărul total de accidente), iulie (10,0%) şi septembrie (9,9%). Referitor la locul producerii acestora, cele mai multe au avut loc în interiorul localităţilor.
Majoritatea evenimentelor rutiere au avut loc în timpul zile, iar carosabilul era uscat.
Bucureştiul conduce topul celor mai multe accidente rutiere (3.978).