Muzica populară românească este din nou în doliu. Cântăreaţa Natalia Gliga a încetat din viaţă, miercuri, la vârstă de 77 de ani.
Anunțul a fost făcut de Benone Sinulescu, care a precizat că artista a suferit o comoţie cerebrală.
Soțul cântăreței este cel care a găsit-o, fără suflare, în dormitor.
„Era un om absolut deosebit, o cântăreața sensibilă care nu a vrut să iasă în prim plan, dar ea oricum era de mult în prim plan. Era o persoană corectă, punctuală și se comporta foarte frumos. A avut grijă cum să arate bine și cum să cânte pe scenă. Era o ființă citită, veșnic avea o carte la ea. Am o durere uriașă. Am vorbit cu soțul ei și nici nu putea să vorbească. A murit azi-noapte. Mă doare sufletul când văd că toți pierim unul câte unul!", a precizat Benone Sinulescu, la România Tv.