Vintilă Papuc, de 42 de ani, din Bârlad, era în fața magazinului în care lucra când un țurțure i-a căzut în cap. Bărbatul a fost dus în comă la spital, apoi a decedat.
UPDATE: Peste Vintilă Papuc au căzut țurțuri, dar și multă zăpadă. „Am fost solicitaţi să intervenim pentru un bărbat care se afla îngropat în zăpadă. Când am ajuns la faţa locului victima era scoasă din zăpadă de oamenii de acolo. Echipajul nostru a stabilizat bărbatul, care avea un traumatism toracic şi hemoragie puternică, după care a fost transportat la spital. Aici a decedat însă la doar câteva minute după ce a fost adus de ambulanţă”, a declarat, pentru Agerpres, dr. Dan Ungureanu. Trecătorii au sunat imediat la ambulanță, medicii constatând că bărbatul era inconștient. La spital, investigațiile au arătat că victima era comă de gradul al doilea, iar în scurt timp a decedat. Potrivit ziarului „Vremea Nouă”, cazul este înregistrat ca accident mortal de muncă, bârlădeanul fiind angajat al magazinului de pe acoperișul căruia a căzut țurțurele. Politia a demarat o anchetă.