Tragedie în Capitală. Un bărbat a fost găsit înecat în lacul Herăstrău din Bucureşti

Sursa foto:Razvan Valcaneantu/EEC

Un bărbat a fost găsit mort în lacul Herăstrău din Capitală, miercuri dimineaţă. În prezent, ancheta este în plină desfășurare, iar procurorii trebuie să stabilească evenimentele care au stat la baza tragediei.

Trupul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 56 de ani a fost văzut plutind la suprafaţă de un trecător, după cum informează Antena 3.

Bărbatul a petrecut la o terasă şi nu a mai ajuns acasă. Deocamdată nu se ştie cu exactitate ce s-a întâmplat, dacă bărbatul a băut prea mult sau dacă i s-a făcut rău.

În momentul de față, politiștii au început o anchetă, iar trupul neînsuflețit a fost dus la Institutul de Medicină Legală.

Știre în curs de actualizare