Incident nefericit în localitatea buzoiană Căldăreşti. O locuinţă improvizată a unei familii de văcari a luat foc iar doi copii de un an şi, respective, şase ani au fost mistuiţi de flăcări.
Incendiul a avut loc astăzi, puţin după ora 17.00. Micuţii au fost lăsaţi singuri de părinţii lor care păşteau o cireadă de vite pe un islaz din apropierea satului Căldăreşti, localitate aflată lângă oraşul Pogoanele. Mama şi tatăl copiilor au văzut de la depărtare cum ieşea fum din baraca în care se aflau cei doi fii ai lor. Până au ajuns acolo, însă, construcţia din lemn şi carton era cuprinsă de flăcări. "Am fost sesizaţi prin serviciul de urgenţă 112 la ora 17.26. Două echipaje s-au deplasat la faţa locului. Din păcate, cei doi copii au decedat", a precizat pentru "Evenimentul Zilei"plutonierul major Vasile Prahoveanul, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova. Poliţia a declanşat o anchetă pentru a stabili cauzele care au provocat incendiul care a condus la moartea copiilor. Din primele cercetări, reiese că incendiul a fost provocat de focul dintr-o sobă.