Tragedie la Cluj Napoca. O elevă a sărit pe geam din cauza depresiei. Update

Smurd. Sursa foto: Arhiva EvZ

Update: Din informațiile furnizate de polițiști, presei locale, eleva suferea de depresie și a sărit pe geam, în timpul orei.

„Polițiștii de la fața locului au audiat câteva persoane. Se pare că tânăra de 17 ani avea o depresie. Colegii ei spun că geamul era deschis, ea s-a ridicat din bancă și a sărit”, au relatat polițiștii.

Reprezentanții ISJ Cluj au dat mai multe detalii despre incident. Potrivit acestora, fata a mers spre spatele clasei, în vreme ce profesoara discuta cu un alt elev. Ea a urcat pe pervaz, iar în momentul în care profesoara i-a cerut să coboare, a sărit.

„Din declarațiile profesoarei reiese că eleva s-a dus înspre colegii din spatele clasei, în timp ce profesoara discuta cu un alt elev. Când a văzut-o stând în șezut, pe pervazul geamului din spatele clasei, a atenționat-o să coboare, îndreptându-se spre ea, moment în care fata s-a lăsat pe spate și și a căzut în gol”, au precizat și reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

 

Tragedie la o școală din Cluj Napoca unde o elevă a căzut de la etajul unității de învățământ. Ea a fost preluată de SMURD care a transportat-o la spital, pentru investigații și tratament.

Autoritățile au fost anunțate, după ce fata a căzut de la etajul școlii, de profesori. Aceștia au sunat la numărul de urgență 112 și au solicitat ajutorul unei ambulanțe. Echipajul de pe ambulanță a constatat că adolescenta era conștientă și cooperantă, dar suferise mai multe răni.

Tragedie la o școală din Cluj-Napoca

Poliția Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la un incident care s-a produs la Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea” din municipiu. Astfel, potrivit unui comunicat de presă al IPJ, fata, elevă în clasa a X-a ar fi căzut de pe pervaz. Autoritățile au inițiat cercetări pentru a stabili în ce condiții s-a produs tragedia.

„La data de 22 aprilie, în jurul 14.30, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că la o unitate de învățământ din municipiu, o elevă din clasa a X-a ar fi căzut de la etajul 1 al clădirii. Din primele verificări efectuarea a reieșit că minora, în vârstă de 17 ani, ar fi căzut de pe un pervaz al sălii de clasă, în codiții ce urmează a fi stabilite în cadrul anchetei”, se arată într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, la fața locului a intervenit un echipaj medical pentru a-i acorda ajutor de urgență. Fata a fost internată la spital pentru mai multe investigații și tratament.

„La fața locului a intervenit de urgență un echipaj medical pentru a-i acorda ajutorul calificat, fiind transportată la spital pentru mai multe investigații. În continuare se efectuează cercetări pentru a fi stabilite împrejurările în care a avut loc incidentul și pentru a se lua măsurile legale”, se arată în comunicatul Poliției.

Sursa foto: Dreamstime

SMURD a acordat primul ajutor

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, alături de un echipaj SMURD, tip terapie intensivă mobilă, au intervenit la o școală din municipiu. Aceștia au fost sesizați prin numărul de urgență că este nevoie de asistență medicală, după o tragedie. Astfel, o elevă a căzut de la etaj. Odată ajunși la fața locului, lucrătorii din cadrul ISU au acordat primul ajutor victimei.

„Cel mai probabil, a căzut de la înălțime în cadrul unei unități de învățământ situată pe strada Dorobanților din municipiul Cluj-Napoca”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Echipajele ISU au găsit-o pe tânără în stare de conștiență. Aceasta era cooperantă și prezenta multiple traumatisme. Eleva a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Elevi. Sursa foto: Dreamstime

Altă tragedie la Cluj Napoca

Nu este primul caz de acest fel care se petrece la o școală din Cluj-Napoca. În urmă cu aproximativ un an, o altă elevă, de 13 ani, a căzut de la etajul trei al unei școli. Ea a fost dusă la spital în stare foarte gravă, după aceată tragedie, și a fost operată la coloana vertebrală.

Eleva de clasa a VIII-a căzut de la mai bine de zece metri înălțime, impactul fiind atenuat de o copertină. Chiar și așa, fata s-a lovit la coloana vertebrală.

La vremea respectivă, reprezentanții Inspectoratului Școlar spuneau că vor lua măsuri ca o tragedie de acest fel să nu se mai repete. Aceștia vorbeau inclusiv despre securizarea geamurilor pentru a nu putea fi deschise.