Unul dintre cei mai mari profesioniști români, cel care a reușit să documenteze istoria străveche a țării, a decedat. Constantin Chera, unul dintre cei mai cunoscuți arheologi ai României, s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani. România pierde, din păcate, un erudit și un profesionist al arheologiei, iar această pierdere este recunoscută de cei care l-au cunoscut pe „nea Titi”.
Constantin Chera, unul dintre cei mai cunoscuți arheologi ai României, s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani. Acesta a fost directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie al Constanței.
„Colectivul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța anunță cu durere dispariția fulgerătoare a reputatului specialist Constantin Chera. Lumea arheologică a suferit o ireparabilă pierdere iar de astăzi Dobrogea este mai săracă”, spun cu regret reprezentanții Muzeului.
Constantin Chera, un profesionist al arheologiei
România pierde, din păcate, un erudit și un profesionist al arheologiei, iar această pierdere este recunoscută de cei care l-au cunoscut pe „nea Titi”.
„Nea Titi” Chera, cum îi spuneau prietenii și colegii săi a fost un profesionist desăvârșit, un erudit și mai ales un om de o eleganță imposibil de egalat”, spun cei de la Muzeu.
Toți cei care doresc să aducă un ultim omagiu celui care a fost Constantin Chera, sunt așteptați la Muzeu, locul pe care arheologul l-a iubit cu atâta pasiune.
„Cei care doresc să îi adreseze un “Rămas Bun!” sunt așteptați mâine dimineață (9 martie), începând cu orele 8 A.M, la sediul muzeului, Piața Ovidiu nr.12”, transmit cei de la MINAC.
Tragedia momentului în sport! Un alt tânăr rugbist din Ucraina a fost împușcat
Președintele Federației Europene, Octavian Morariu, a anunțat, vineri, 4 martie, stingerea din viață a unui alt sportiv ucrainean, în timpul războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina. Bărbatul a fost împușcat chiar la intrarea în capitală. Soldații inamici nu au cruțat nici viața membrilor familiei sportivului.
E doliu uriaș în sportul ucrainean. Un tânăr rugbist din Ucraina a fost împușcat de trupele militare rusești chiar la intrarea în capitala Kiev, aflată sub amenințarea luptelor. Anunțul a fost făcut de președintele Federației Europene.
„Veşti foarte triste de la familia rugbiului ucrainean. Mikita Bobrov, un tânăr rugbist, a fost împuşcat alături de familia sa la intrarea în Kiev. Inimile noastre sunt alături de comunitatea rugbiului din Ucraina şi de toţi cei care suferă în aceste vremuri grele”, a transmis Octavian Morariu într-o postare publicată pe pagina sa de Twitter.
Tot vineri, echipa de fotbal Șahtior Donețk a anunțat că unul dintre cei mai îndrăgiți antrenori ai clubului s-a stins din viață. Acesta a luptat pentru a apăra Ucraina, dar şi-a pierdut viaţa pe linia frontului.
Al doilea sportiv ucrainean căzut la datorie
Tragicul anunț a fost făcut de echipa de fotbal Șahtior Donețk. Unul dintre antrenorii echipelor de juniori și-a riscat viața pentru a salva Ucraina. Serhyi Palkin, directorul echipei ucrainene, a transmis că acesta a fost lovit de un glonț al soldaților lui Putin.
Șahtior este una dintre cele mai de succes echipe de fotbal ucrainene. Grupul a făcut țara mandră și a adus peste 13 titluri de campion, 13 cupe al Ucrainei și nouă Supercupe. Directorul echipei a transmis prin intermediul site-ului lui Shakhtar, că Ucraina va rămâne un stat suveran și nu se va speria de tensiunile lui Putin.
„Există un război în țară. Rusia a lansat o invazie pe scară largă în Ucraina. Oamenii mor. Nu există cuvinte pentru a descrie ceea ce se întâmplă. Comunitatea mondială trebuie să oprească acest lucru cât mai curând posibil”, a transmis, printre altele, directorul echipei Șahtior.
Tineri jucători au pierdut lupta împotriva rușilor
Evenimentele relatate anterior vin la doar două zile după ce FIFPRO, sindicatul internaţional al fotbaliştilor, a anunțat că alți doi sportivi, în vârstă de 21 şi 25 de ani, și-au pierdut viața în timpul invaziilor militare.
Vitalii Sapylo, 21 de ani, de la echipa de tineret a clubului Karpaty Lvov (divizia a doua) şi Dmytro Martynenko de la FC Gostomel (dintr-o ligă inferioară, din Regiunea Kiev), 25 de ani, au luptat zi și noapte, dar nu au reușit să-i înfrângă pe ruși.