Este panică în Timișoara după gestul necugetat al patronului unei firme care a folosit o substanță interzisă pentru dezinsecție și nu a fost controlat niciodată. Ioan Sorin Buță a fost arestat după ce o mamă și doi copii au murit iar alte 83 de persoane au ajuns la spital. Autoritățile nu explică încă cum s-a putut ajunge la această situație care poate recidiva în orice alt județ al țării.
Patronul firmei Bistrim Dera, Ioan Sorin Buță, cel care a efectuat o dezinsecție într-un bloc din Timișoara, a declarat în fața instanței că „recunoaște și regretă foarte mult cele întâmplate”. După ce trei persoane, o mamă și doi copii, au murit în urma acțiunii sale, el fost arestat preventiv, marți seara, pentru 30 de zile.
Alte 83 de persoane au ajuns la spital în acest interval, ultimii cinci apelând 112 miercuri dimineață. Au rămas internați 45 de oameni, dintre care 32 de minori. Pompierii au salvat și două pisici care au fost duse la veterinar. Acesta era bilanțul tragediei din „blocul morții” în ziua în care la Timișoara a sosist în control o echipă a Ministerului Sănătății.
Ca primă măsură, oficialii au dispus ca DSP Timiș să intre în cele trei imobile afectate de folosirea insecticidului și să determine gradul de poluare și radioactivitate al aerului din încăperi.
Vânzătorul „otrăvii”, în libertate
Până la această oră, doar patronul Buță a fost acuzat de ucidere din culpă și trafic de produse sau substanțe toxice în formă continuată - 3 acte material - ambele în concurs real. Pedepsele pentru faptele sale pot ajunge la 10 ani și șase luni, respectiv 7 ani de detenție. Anchetatorii nu au putut comunica încă modul în care otrava letală a ajuns disponibilă.
Astfel că, susțin specialiști chestionați de EVZ, oricând, „oameni cu inițiativă” își pot procura substanța de pe piața neagră, ca să scape de dăunători. Sursele EVZ arată că ar exista diverse „posibilități” în jurul marilor exploatări agricole sau ale instituțiilor de profil. Și e doar una din posibilități. Alarmant e că astfel pot avea acces la substanță persoane care, ca și în cazul de față, fără discernământ, omoară și îmbolnăvesc oameni.
Sursele EVZ indică faptul că vânzătorul fosfurii de aluminiu a încercat să îi ducă în eroare pe anchetatori. El s-a prezentat la audieri și nu a recunoscut nimic, deși prietenul său, patronul Bistrim Dera, spune că i-a procurat 60 de pastile toxice contra sumei de 600 de lei, pastile pe care acesta din urmă le-a folosit în trei locații.
Delicia GASTOXIN, un pesticid cu o concentrație de 56% de fosfură de aluminiu, emană un gaz ce afectează în totalitate organele oamenilor cu care intră în contact, cu efecte devastatoare până la letal. Medicul Mihai Gafencu, de la Spitalul de Copii Louis Țurcanu, a declarat pentru EVZ că „simptomele în urma inhalării gazului acestei substanțe pot apărea până în maximum 5 zile de la expunere”.
El a mai spus că deși numărul copiilor internați a crescut, aceștia nu au probleme, fiind aduși de părinți din cauza stării de panică ce s-a instalat în rândul populației. La recomandarea ISU, sunt ținuți sub supraveghere medicală.
Bâlbele autorităților, coșmar pentru timișoreni
Echipa de control trimisă la Timișoara de Ministerul Sănătății verifică modul în care și-au îndeplinit atribuțiile instituțiile de autorizare și control, DSV și DSP.
„Autorizarea și verificarea modului de funcționare a societăților comerciale care au obiect de activitate efectuarea operațiunilor de dezinsecție, dezinfecție, deratizare este realizată de către direcțiile sanitar veterinare și pentru siguranța alimentului”, arată oficialii MS.
La instituțiile menționate, bâlbele continuă. După ce marți, șefa DSV Timiș, Cristina Popa, a declarat că Bistrim Dera era autorizată și funcționa perfect legal, revenind peste câteva minute cu precizarea că autorizația e lovită de nulitate, pentru că și-ar fi schimbat punctul de lucru, miercuri, a revenit la prima declarație.
Dar, totuși, firma nu a funcțioat legal: „Firma este autorizată, dar din 2016 nu mai avea contract cu un medic sau cabinet veterinar, așa cum prevede legea. Noi nu am fost notificați de existența unui nou contract. Poliția face acum verificări”.
IML: morți din „cauze neprecizate”
Miercuri, au fost făcute publice și primele concluzii ale legiștilor în privința deceselor, și anume că au „cauze neprecizate”. Asta deoarece gazul care se degajă din fosfura de aluminiu intrată în contact cu umiditatea din aer, inhalat de copii și femeie, nu rămâne în corp, deși afectează sever toate organele. Legiștii au luat probe pentru examenul histopatologic și abia peste o lună vor putea declara cu precizie ce i-a omorât pe cei doi copii și pe mama unuia din ei, în urma analizelor toxicologice.
Șefa DSV: „Nu s-a plâns nimeni de activitatea ei”
Dacă DSP nu a controlat niciodată firma lui Buță, șefa DSV recunoaște că nici instituția pe care o conduce nu a verificat niciodată activitatea firmei.
„Controalele pe biocide se fac aletaor, anual, la 4 – 6 firme în domeniu. Alegem firme care au o frecvență mai mare, cele vizavi de care există sesizări sau cele care au efectuat lucrări în unități pe care le verificăm și unde constatăm prezența gongilor sau a muștelor.
Firma aceasta a avut foarte multe activități în instituții, spații foarte mari. Chiar colegii mei au recunoscut numele firmei, din controalele pe care le-au efectuat la unități, dar nu au fost niciodată probleme, nu s-a plâns nimeni de activitatea ei. Avem unități de profil de care se plâng operatorii”, a explicat pentru EVZ șefa DSV.
Sursa foto: Constantin Duma