Traficul este îngreunat din cauza condițiilor meteorologice. Cod Portocaliu de ninsori. Sunt vizate mai multe județe

Prognoza meteo specială pentru Bucureşti

Zăpada și lapovița le creează șoferilor mari probleme. Circulația este îngreunată pe mai multe drumuri din țară din cauza condițiilor meteorologice, dar niciun drum nu a fost închis. ANM a emis o avertizare de Cod Portocaliu valabilă pentru mai multe județe din țară.

Update: Un brad de aproximativ 15 metri a căzut peste o mașină care se află în mers pe DN1, în jurul stațiunii Azuga. În autoturism se aflau patru pasageri. Toți au reușit să iasă singuri din autovehicul, dar șoferul a fost rănit în urma incidentului. Traficul este blocat pe ambele sensuri de mers până când copacul va putea fi ridicat de Salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Sinaia care s-au deplasat la fața locului. Autoritățile au transmis că traficul va fi blocat în jur de 45 de minute. O autospecială de stingere și o autospecială SMURD au ajuns la locul incidentului pentru a acorda îngrijiri medicale.

În ultimele ore un strat consistent de zăpadă s-a așezat în mai multe zone din țară ceea ce a condus la îngreunarea circulației pe mai multe drumuri. În județele Harghita (DN 15C, localitatea Lacul Roșu) și Hunedoara se acționează deja cu utilaje de deszăpezire pentru curățarea carosabilului. În plus, meteorologii au anunțat că sunt așteptate precipitații sub formă de ploaie și lapoviță pe mai multe drumuri din județele Argeș, Gorj, Iași, Prahova, Sibiu, Timiș și Vaslui.

Centrul Infotrafic a transmis că în aceste zone carosabilul este umed, dar vizibilitatea este bună. Circulația se desfășoară fără probleme pe arterele principale ale autostrăzilor A1 București - Pitești, A2 București - Constanța, A3 București - Ploiești, DN 1 Ploiești - Brașov și DN 7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu. Carosabilul este doar parțial umed și traficul nu este aglomerat pe aceste porțiuni de drum.

Circulația nu este oprită pe niciun drum din România din cauza condițiilor meteorologice. Oamenii legii au recomandat tuturor șoferilor să adapteze viteza condițiilor de circulație pentru a putea opri în condiții de siguranță, potrivit centrul Infotrafic. Meteorologii au transmis că în unele zone din țară sunt sub avertizări de Cod Galben de ninsori și precipitații.

Cod Galben de ninsori și precipitații în nordul, centrul și vestul României

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări de Cod Galben de ninsori și precipitații care vizează Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali și Carpaţii Meridionali. Sunt așteptate ploi și depuneri de polei în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini sub 1700 de metri. O altă atenționare de ninsori și precipitații vizează judeţele Hunedoara, Alba, Sibiu, Cluj, Suceava şi Neamţ. Codurile au intrat în vigoare începând de sâmbătă, ora 23.00, și vor expira duminică, ora 18.00.

O altă avertizare meteorologică de Cod Galben de ninsori va intra în vigoare duminică, de la ora 18.00, și este valabilă până luni, 27 februarie, la ora 15.00. Sunt vizate următoarele regiuni: Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi jumătatea de nord a Moldovei. Stratul de zăpadă depus va ajunge până la 20 de cm.

ANM a emis o avertizare de Cod Portocaliu de ninsori

ANM a emis în dimineața zilei de duminică o nouă avertizare meteorologică. Mai multe zone din țară se află sub Cod Portocaliu de ninsori abundente în intervalul 26 februarie, ora 10:00 – 27 februarie, ora 15:00. Vor fi ninsori însemnate cantitativ, iar un strat de zăpadă consistent se va depunde în Munții Apuseni, în nordul Carpaților Orientali și în zonele submontane aferente. Vântul va avea intensificări la altitudini mare, cu rafale ce vor depăși 70km/h.

Meteorologii au mai transmis că va fi viscol, vizibilitate scăzută și zăpadă troienită. O altă atenționare de Cod Galben a fost emisă de ANM și vizează județele Suceava și Neamț. Sunt așteptate ninsori abundente în intervalul 26 februarie, ora 10:00 – 26 februarie, ora 18:00. Vor fi intensificări ale vântului cu rafale de peste 90...100 km/h și viscol.