Trei ieşeni care au vândut 2,4 kilograme de haşiş unor ofiţeri sub acoperire au fost duşi în această după-amiază în faţa judecătorilor Tribunalului Iaşi şi au primit mandate de arestare preventivă.
Traficanţi au fost prinşi azi-noapte, la “Hanul Ancuţei” din Neamţ, în timp ce vindeau droguri unor ofiţeri sub acoperire. După flagrant au fost realizate percheziţii în locuinţele lor din municipiul Iaşi şi în localitatea ieşeană Holboca şi a fost ridicată cantitatea de 2,4 kilograme de haşiş, în valoare de 150.000 de lei. Procurorii DIICOT Iaşi au stabilit că Vasile Ababii, Constantin Ciopeică şi Zaharia Ştefan au vândut în perioada ianuarie-aprilie un kilogram de haşiş unor consumatori din Iaşi, Bacău şi Suceava, în schimbul sumei de 50.000 de lei. “Urmărirea penală a fost începută în cauză împotriva a şase tineri, pentru iniţiere şi constituire a unui grup infracţional, trafic de droguri, complicitate la introducerea în ţară fără drept de droguri de risc şi deţinere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu. Trei dintre ei sunt cercetaţi în stare de libertate. Drogurile vândute de aceştia erau comandate din Spania şi aduse în ţară prin intermediul unor firme de transport internaţional”, a declarat procuror Iulia Diaconu, şefa DIICOT Iaşi. Acţiunea procurorilor ieşeni de prindere a traficanţilor de haşiş a fost realizată cu sprijinul lucrătorilor Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă Bucureşti.