Un nou record al traficului de pasageri a fost înregistrat, luna iulie, la Aeroportul Internaţional Timişoara. Peste 160.000 de pasageri au călătorit, într-o singură lună.
În total, în primele șapte luni ale acestui an, 925.257 de pasageri au călătorit cu avionul spre sau de la Timişoara, cu 62% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost înregistraţi 571.270 pasageri.
„Iulie 2017 a fost luna cu cei mai mulţi pasageri din istoria aeroportului: peste 160.000 de persoane au zburat de la sau spre Timişoara. Această cifră creează premisele ca la mijlocul lunii august să putem sărbători pasagerul cu numărul un milion”, a declarat directorul aeroportului, Daniel Idolu. Dacă în 2016, în cursul primelor 7 luni au decolat şi au aterizat 7.213 curse aeriene, în 2017 – numărul acestora a crescut cu 39 %, iar companiile aeriene au operat 10.031 zboruri.
Totodată, şi gradul de încărcare al aeronavelor a crescut. În medie, fiecare aeronavă a transportat în acest an 92 de persoane, faţă de 79 de persoane, cât a fost media pasagerilor pe fiecare aeronavă anul trecut în perioada ianuarie-iulie.
Destinaţiile favorite au rămas această perioadă Bucureşti, Londra şi Munchen, însă şi cursele charter spre Antalya şi Heraklion, Palma de Mallorca, Santorini şi Zakynthos au înregistrat un număr mare de turişti care au călătorit spre destinaţii de vacanţă.
Traficul cargo a fost în creştere cu 6,3%: de la 2160 de tone transportate perioada în ianuarie-iulie 2016, în aceeaşi perioadă a anului 2017 au fost înregistrate 2295 tone.
Din această toamnă, vor fi disponibile zboruri directe din Timişoara spre Frankfurt-am-Main – un hub aerian care conectează Timişoara spre 300 de destinaţii din întreaga lume (din 29 octombrie) şi Tel Aviv (din 30 octombrie). Frankfurt-am-Main va avea o frecvenţă zilnică şi va fi legătura între Timişoara şi cel mai mare nod aerian al Europei, iar Tel Aviv (cu zboruri în zilele de luni şi vineri), va fi prima legătura între Timişoara şi o destinaţie din afara Europei.