Trafic îngreunat, luni dimineață, pe Autostrada București – Constanța, informează Infotrafic. Conform autorităților, în zona Murfatlar a avut loc un accident în care au fost implicate patru autoturisme.
Cauza accidentului a fost neadaptarea vitezei la condițiile de drum.
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră pe sensul către litoral al autostrăzii A2 Constanţa – Bucureşti se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, valorile de trafic fiind foarte ridicate.
Pentru evitarea ambuteiajelor, conducătorii auto sunt sfătuiţi să ia în considerare folosirea rutelor alternative.
Precizăm că, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, la kilometrul 200 (localitatea Murfatlar), a avut loc o tamponare în care au fost implicate 4 autoturisme”, informează sursa citată.