Multe sate din Hunedoara se mândresc că mai păstrează încă obiceiuri pascale din străbuni. Ele sunt însă derulate conform datinilor doar atunci când vreo televiziune se arată interesată să reînvie, pentru câteva minute cât durează reportajul, atmosfera şi mersul lucrurilor de acum 100 – 200 de ani. În realitate, obiceiurile sunt reduse la minimum faţă de cum arătau ele cu decenii în urmă, iar multe dintre ele sunt modificate.
De “schimbare" nu a scăpat nici “strigarea peste sat". Gura satului se manifesta cel mai evident în Hunedoara şi nu numai, în Joia Mare. Era însă şi uşor mai indulgentă, îndulcind critica prin umorul inclus în strigăturile şi afirmaţiile făcute la adresa celor vizaţi, cel mai adesea flăcăii şi fetele aflate la vremea măritatului. Obiceiul poartă nume diferite, "Ali Molii" în Lunca Cernii, "Aoşul" la Râu de Mori sau "Moroniţa", la Brad. Cum era pe vremuri
În seara de joi din săptămâna mare, tinerii se adunau pe culmea de lângă sat de unde îşi începeau dialogurile strigate tare ca să audă tot satul. Mai întâi erau trecute în revistă "cuplurile" gata de căsătorie. Se făcea astfel un fel de agendă a nunţilor anunţate pentru vara ce se apropia. Apoi erau luate în "colimator" fetele care întârziau să-şi aleagă un soţ şi să se mărite. Nu scăpau însă nici feciorii care nu se grăbeau să-şi pună pirostriile. "Strigările se făceau în grup, stabilindu-se astfel un dialog viu şi satiric, având ca subiect întâmplări din sat cu personaje, femei şi bărbaţi, care, în ultimul an, s-au abătut de la comportamentul etico-moral al satului. Erau batjocorite lenea, beţia, prostia, avariţia, înfumurarea, luxul dar şi relaţiile imorale în familie. După mai multe intervenţii pline de umor, feciorii dădeau drumul pe colină roţilor de foc, iar copiii, înarmaţi cu pari de foc, nişte beţe de corn care aveau înfăşurate în vârf şomoioguri de paie, strigau "foc la vale, ardă leneşii în cale". Judecata din Joia Mare era, totuşi, una condescendentă, nefiind făcută cu ură şi pasiune", spune etnologul hunedorean Marcel Lapteş.
Obiceiul în secolul XXI
În comuna Sălaşu de Sus, strigarea peste sat nu se face în fiecare sat în aceeaşi seară. Asta pentru că, momentul a devenit mai mult motiv de petrecere nocturnă. Miercuri seara s-a organizat în Sălaşu de Sus, iar joi “strigarea" s-a făcut în Sălaşu de Jos. Tinerii de aici au renunţat şi la rostogolitul roţilor de foc pe colina de lângă sat. Proprietarii terenurilor din zonă i-au certat rău de tot ultima oară când au făcut asta. Decât să confecţionezi o roată din lemn şi paie, e mai uşor să dai foc unei anvelope. Folosirea anvelopelor aprinse i-a revoltat pe sătenii cu grădini aflate pe dealul cu pricina. Aşa se face că, de câţiva ani, locul “strigării" este terenul de fotbal de lângă sat. Pe la nouă seara apar câţiva copii ce trag un căruţ în care sunt vreo patru cauciucuri. După câteva minute mai vine şi un microbuz alb, plin şi el cu anvelope. Încă două jeep-uri, şi ele pline cu cauciucuri îşi deşartă încărcătura pe grămadă.
Pe ritmuri de Bob Marley
Se pune focul dar nimeni nu strigă nimic. Nicio strigare. Nimic. Dintr-o maşină se aude însă muzică. Noroc că e vorba de Bob Marley. “Every little thig, is gonna be all right" e un refren înţeles de aproape toţi tinerii prezenţi, din ce în ce mai mulţi, sprijinindu-se de capotele maşinilor trase mai aproape de foc. Doi bărbaţi ceva mai în vârstă, unul dintre ei bine “afumat", încearcă să-i “corupă" pe tineri să intre în jocul strigăturilor. Nu are deloc succes. Până la urmă fac ei doi o strigătură şi gata, se pun iarăşi pe poveşti de-ale lor. Anvelopele care ard sunt din ce în ce mai multe, iar flacăra tot mai mare încălzeşte bine pe o rază de 30 de metri. Locul este gata pentru o petrecere în toată regula. Două boxe mari apar puse pe “picioare" pe o latură a terenului. O “clapă" de ultimă generaţie, un mixer şi un laptop completează ansamblul de dotări. Începe muzica populară. E aproape de miezul nopţii, dar de dansat, totuşi, nu dansează nimeni. Băieţii se dedau la bere, fetele, mult mai puţine la număr, se mulţumesc s-asculte muzica. Cei mai bătrâni privesc focul şi îşi se-ntreabă des "mai ştii cum era pe vremea noastră?".