În loc de supersonice sau avioane de linie, aviatorii utilitari au ales să nimicească gângăniile de pe tarlale. În loc de gloanţe şi stewardese, ei fac menaj cu străvechile AN 2-uri ruseşti.
Au cu toţii aceeaşi meserie şi câştigă bani buni. Unii dintre ei, la terminarea serviciului, îşi beau cafeaua pe Champs Elysees în compania unor femei frumoase, iar alţii povestesc la popota ofiţerilor ce isprăvi au mai făcut la zece mii de metri în aer. Cei din a treia categorie se şterg de transpiraţie şi de praf şi beau o bere prin te miri ce bodegă sătească, din vreun sat aruncat în mijlocul unei câmpii.
Primii sunt piloţii de linie care zboară pe Boeinguri sau Airbusuri, ăilalţi aviatorii militari de pe supersonice, iar ultimii sunt zburătorii de pe veteranele AN 2- uri, din aviaţia utilitară. "Tractoriştii" văzduhului. De cum iese colţul grâului şi până toamna târziu, piloţii utilitari se luptă cu miliarde de inamici. Duşmanii pe care îi "mitraliază" zilnic sunt gândacii de Colorado, ploşniţele de grâu, afidele, coropişniţele şi tot felul de alte lighioane care distrug culturile.
În picaj, la lupta cu gângăniile
Când o ia din loc bătrânul Antonov 2, zici că se destramă din toate bucşele şi şuruburile. În carlingă abia de te auzi cu pilotul care stă cu mâinile pe manşa care tremură de zici că se rupe. Geamurile sunt închise din două motive. Unu, că răceşte pilotul, doi, că rişti să inhalezi insecticidele pe care le împrăştie pe câmp. Decolarea, deşi de pe un teren pe care ţi-ar fi greu şi cu o căruţă, e lină. Rulează cu 60 la oră, se ridică roata din pupa, mai merge aşa câteva zeci de metri, ambalează motorul. Vechitura zici că se rupe sub tine, faci repede o cruce că, deodată, eşti în aer. La propriu.
Când spui că totul e OK, la vreo cinşpe metri deasupra solului, Doru Pop, pilotul AN 2-ului, râde către tine şi înclină manşa pe stânga. Grâul e mângâiat parcă de aripa stângă a biplanului. Vezica stă să-ţi plesnească. Mai acelerează un pic, îşi ia la ochi ţinta şi plonjează în picaj asupra tarlalei. Ţinta e de fapt un ţăran din sat care, pentru 40 de lei pe zi, stă drept "jalon" cu un sac de rafie înfipt pe un băţ, deasupra capului. Să ştie pilotul unde să înceapă dezinsecţia. Că altfel dă pe la vecini şi ăia nu se supără.
Adrenalină la 45 de grade Celsius
Senzaţia încercată în zborul la doi metri deasupra lanului de grâu e ca atunci când cazi, în vis, şi nu te opreşti niciodată. În carlingă sunt spre 45 de grade, habar n-ai dacă "ceasurile" de pe bord merg şi te rogi la Dumnezeu să nu te scapi pe tine. După vreo zece ture în care şi-a deşertat toată otrava din burtă, AN 2-ul vine, ca o găină beată, la aterizare. Te dai jos şi-ţi repeţi: "Tocmai m-am dat jos din cel mai sigur avion din lume!".
La "luptă" cu “Peveceul"
"Noi suntem nişte dinozauri! Orice tânăr care se apucă de pilotaj n-o să vină să decoleze de pe câmp, în noroi şi-n «spray» contra gândacilor, când poate să stea lângă stewardese şi să aterizeze pe Heathrow sau Charles de Gaulle!", se amuză Doru Viorel Pop, în timp ce priveşte atent cum se alimentează, cu soluţie contra dăunătorilor, un rezervor tronconic de 1.250 de litri, amplasat în străvechiul Antonov 2. Doru are 50 de ani, de loc e din Braşov şi din ’84 "călăreşte" zilnic avionul făcut de ruşi să zboare pe aproape orice vreme, să decoleze de pe pământul gol sau gheaţă şi să aterizeze chiar cu motorul oprit. A început să zboare la 16 ani, a făcut planorism şi paraşutism şi are chiar şi 16 salturi în CV.
În carlinga AN 2-urilor, proiectate de sovietici în 1954, a stat 5.700 de ore. Ieri, la zece fix, a decolat de pe o tarla de lângă comuna Zimniceni, Teleorman, cu YR-PVC, un AN din ’74, proprietate a Aviaţiei Utilitare Piteşti. "Îl cheamă «Peveceu»!", se distrează pilotul.
"AN-urile astea sunt compatibile cu Mercedesurile «Cobra » şi «Bot de cal»! Aşa de fiabile sunt!", e mândru nevoie mare Mihai Moise, şeful unei escadrile de şapte AN-uri şi două elicoptere de tip K 26, din alea cu două rânduri de pale, tot ruseşti. "Cele mai noi sunt din ’88-’89 şi sunt fabricate în Polonia, iar echipajul e compus din două persoane: pilot şi mecanic", îţi zbiară în ureche Mihai Moise, în timp ce avionul pilotat de prietenul său, Doru, pleacă în primul din cele peste 30 de raiduri de "bombardament" cu fungicide.
"Muniţia" era pentru ploşniţe şi boli "foliare". Mihai, "amiralul" flotei de AN-uri, e şi proprietarul acestora. E şi el pilot, mai vechi cu doi ani decât Doru Pop şi , la 55 de ani, are 9.000 de ore de zbor pe acelaşi tip de avion. Mai bine de un an din viaţă şi l-a petrecut în carlinga bătrânelor "rusoaice". Din ’96, mai pilotează doar de plăcere.
La vânătoare de iubăreţi
Amândoi au terminat şcoala de aviaţie de la Bobocu, Mihai fiind coleg de promoţie cu Adrian Iovan: "Îi tachinam: «Tu când mergi la Frankfurt, mă duci pe mine în concediu... Tu la muncă, io la distracţie»". Mihai Moise îi urmăreşte vertingourile lui Doru peste "solele" unde "Peveceul" se aruncă în picaj: "Când zbori la trei metri deasupra solului, se mai întâmplă să-i găseşti pe unii în poziţii indecente...Am dat odată peste unii, în porumb, care erau în plină activitate de făcut copii! Când am turat motorul deasupra lor au sărit ca băgaţi în priză. Le-am stricat toată plăcerea", se strică de râs aviatorul.
Migraţia ţiganilor corturari de pe timpul lui Ceauşescu îi stârneşte alte amintiri: "Păi, se aşezau pe câmp şi dacă io întorceam deasupra şatrei, c-aşa era drumu’, o luau care încotro!". Cea mai tare fază zice că nu-i aparţine: "Un coleg, înainte de ’89, se apucase să-i necăjească pe unii care se iubeai într-o Dacie... După ce a trecut la câţiva metri peste ei, a ieşit el din maşină şi a început să tragă cu pistolul după el. Era un scurist cu amanta. Colegu’ s-a speriat şi a dat prin staţie. Alt coleg l-a auzit, l-a întrebat unde e maşina şi l-a răzbunat. În câteva minute, tot îngrăşământul chimic ambarcat era pe maşina individului!".
INAMICI
Aviaţia Utilitară în război aerian cu apicultorii
Tratamentele aeriene au fost interzise şi în alte ţări vest-europene. La noi se spune că, de la anul, nu vor mai fi acceptate din cauza reclamaţiilor apicultorilor care spun că le omoară albinele. E normal ca Italia, care are terenuri mici şi fărâmiţate, să le considere neinteresante. La fel şi Franţa, care e sufocată de ferme mici şi poate interveni eficient cu utilaje terestre. În cazul Romaniei, Ungariei şi Bulgariei, unde suprafeţele sunt comasate în ferme de mii de hectare, această idee poate fi o problemă de siguranţă naţională. Constantin Carp Rusu, pilot instructor - de recepţie şi control la “aviaţia Uitilitară Piteşti" e vehement: “Un fermier cu o cultură care necesită tratament îl va face cu mjloace terestre, dacă ministrul spune că nu-i voie aerian. Fermierul pierde producţia, iar apicultorii nu-l vor despăgubi. Şi atunci, tratamentul se va face pe durata câtorva zile bune, nu în câteva ore, cum s-ar face aerian. Un avion tratează zilnic peste 800 de hectare, pe când un tractor modern cu instalaţie de ultimă generatie, maxim 250-300 de hectare. Conform legii, fermierul va determina apicultorul ca pe durata tratamentului să ţină albinele închise. Unde e avantajul? Apicultorii respectă legea? Sub pretextul că-s inofensivi si vulnerabili, încalcă cele mai elementare reguli de autoapărare, ignorând să anunţe primăriile unde vor instala stupii! Ţap ispăşitor: aviaţia utilitară!".
TARIFE
Stropitul cu tractorul costă 80 de lei hectarul. Cu avionul, doar 40
În prezent, spune Mihai Moise, mai sunt vreo 50 de piloţi de AN 2 în ţară, pentru 30 de aeronave funcţionale. Oamenii săi sunt plătiţi cu 1.500 de lei pe lună, plus orele de zbor. Doru Pop câştigă binişor, dar se fereşte să spună exact devizul final. "Până de curând, majoritatea erau «mercenari». Migrau de la o firmă de aviaţie la alta. Acum s-au mai «aşezat», da’ tot n-o să-ţi spună ce leafă au", îi ia apărarea Mihai.
Lucrările sunt plătite cu 35-40 de lei la hectar. Un tractorist cere 80 de lei pe hectar şi mai şi distruge cu roţile circa 5% din cultură. "Poate şi mai mult! Ia, gândeşte-te, să bage tractorul în orz, cât timp i-ar lua. Nu face mai mult de 40 de hectare pe zi, în timp ce noi ierbicidăm 800-1.000, la juma de preţ, fără pagube!", se ambalează, pe bună- dreptate, Mihai Moise.
Oameni fără carte, când aud de avioane, ţăranii se sperie că, cică, ar fi prea scump. Aşa că principalii clienţi tot marii producători rămân.
Confuzie bulgărească
Piloţii de la "Utilitară" au câştigat bine şi pe timpul lui Ceauşescu. "Luam şi câte 20.000 de lei pe lună. Plus ciubucurile. Odată, la Târgu Secuiesc, ca să găsească o soluţie să ne mai dea bani, neau băgat, pe hârtie, ca zilieri la CAP!", râde tractoristul aerului.
A avut parte şi de aventuri. "Eram pe la Negru Vodă, în judeţul Constanţa, şi m-am trezit cu un bulgar care «dădea » pe sola (n.r.-parcela) mea. Trecuse graniţa şi confundase locul. Alteori, io treceam fâşia că n-aveam loc să întorc. Ne toleram, de regulă, reciproc. Ni meni nu e perfect!", zâmbeşte Mihai Moise.
Astăzi ţine afacerea mai mult din hobby. S-a orientat spre alte investiţii, îi merge bine, dar nu vrea să renunţe în ruptul capului la prima sa dragoste: zborul pe AN 2: "Mai urc şi io la manşă, în caz de «avarie». Dacă un pilot are treabă sau e bolnav".
Albina, inamica AN 2-ului
Între două zboruri de câte 10-15 minute fiecare, Doru Pop are timp să respire şi el. "De-o viaţă-ntreagă dau de un buton şi omor muşte!", râde cu gura până la urechi aviatorul, la întrebarea dacă-i place ce face. Avioanele nu se ridică aşa, cu una cu două: "La noi trebuie , după ce-ţi spune «beneficiarul». Ce vrea, să anunţi primăria şi mediul, unde şi cu ce substanţe dai. Să nu fie apicultori în zonă... E problemă dacă albina se plimbă pe cultură şi substanţa nu e «selectivă»! Pot fi aduse prejudicii.... Moare albina!", e principalul of al "utilitarilor aerieni".
Ilie Nicolae e mecanicul de zbor al lui Doru Pop. Are 50 de ani şi de 17 e mecanic de bord pe AN 2-uri: "E viaţă grea la «utilitară »!". Îl completează chiar Doru Pop, pilotul său: "La noi, speranţa de viaţă e cam de 57 de ani! Uite, recent a murit un coleg, de 49 de ani. Comoţie cerebrală!".
Bătrânul Antonov 2 bate modernul Dromader
Piloţii de pe AN 2-uri, din timpul comuniştilor, n-au ajuns la Tarom din diverse motive. Unii nu aveau aviz de la "secu" pentru zbor extern. Alţii aveau alte bube.
"Io n-am prins loc, că naveam casă în Bucureşti şi nici buletin de Capitală, ca să am vreo speranţă. Atunci am regretat. Azi nu-mi mai pare rău! Nici în străinătate n-am vrut să mă duc! Fac bani destui şi aici!", se umflă, ca un fazan în zbor, Mihai Moise.
Cehii au scos un nou tip de avion utilitar, botezat Dromader. "Nu avem piloţi instruiţi pentru un astfel de aparat. Tinerii visează stewardese şi ăi bătrâni nu mai au chef...", explică afaceristul de ce, la noi, AN 2-urile încă deţin supremaţia în văzduh. De altfel, sunt şi mai ieftine.
Un AN- 2 la second-hand face între 20 şi 30.000 de euro. Iar România n-a mai importat avioane de astea din ’88. "Cu avionul ăsta, nu cazi decât din prostie! Şi cel căzut la Tuzla tot din prostie a fost. Din lipsă de experienţă! Da’ nimeni nu vrea să o spună..." MIHAI MOISE, Pilot-comandant