Versiunea Plug-in a celebrei game hibride Toyota Prius va fi expusă, la Salonul auto de la Frankfurt de luna viitoare.
Gama de autoturisme hibride Toyota Prius urmează a fi completată, în cel mai scurt timp, cu o versiune Plug-in, care permite reîncărcarea acumulatorilor la o priză obișnuită de apartament.
Priusul Plug-in va fi expus, luna viitoare, la Salonul auto de la Frankfurt, vestește ”autoblog.com”.
Modelul care a consacrat definitiv genul hibrid primește, odată cu noua versiune ce poate fi alimentată la priză, şi un nou set de acumulatori litiu-ion.
Oficial, consumul mediu al versiunii Prius Plug-in a coborât la un foarte interesant, deși greu de crezut, 2,2 l/100 km, în timp ce emisiile de dioxid de carbon au scăzut şi ele, până la 49 g/km.
Peste puțină vreme vom afla dacă Toyota Prius Plug-in va putea parcurge aproximativ 20 de kilometri în modul 100% electric, precum conceptul pe baza căruia a luat naștere.