Cinci cetăţeni britanici şi-au pierdut viaţa într-un grav accident de circulaţie petrecut în Suedia. Maşina în care se aflau a plonjat în apă de pe un pod înalt de peste 25 metri.
Trupurile celor cinci victime, cu vârste cuprinse între 19 şi 35 de ani, au fost recuperate cu ajutorul scafandrilor. Ulterior, presa britanitică a informat că persoanele decedate sunt cei patru membri ai Viola Beach, o trupă indie recent înfiinţată, şi managerul lor. Accidentul s-a produs la sud de Stockholm, formaţia aflându-se în drum spre un festival internaţional de muzică - “Where’s the Music?” – la care ar fi trebuit să participa zilele acestea.
Martorii oculari au relatat anchetatorilor că autoturimul s-a năpustit, fără un motiv clar, prin barierele de la capătul podului care se ridicase pentru a permite trecerea unei nave. “Nu este foarte clar de ce a trecut de bariere. Oamenii spun că au văzut o maşină care apoi a dispărut pur şi simplu dincolo de marginea podului”, a declarat inspectorul de poliţie. Martin Bergholm. Nu se ştie dacă ocupanţii maşinii purtau centurile de siguranţă. “Oricum nu i-ar fi ajutat”, a mai spus Bergholm. Autorităţile au ajuns la faţa locului în câteva minute, dar autoturismul era grav avariat în urma impactului şi cel mai probabil cele cinci persoane din el au murit pe loc.
Viola Beach era compusă din Kris Leonard, River Reeves, Tomas Lowe şi Jack Dakin, toţi originari din Warrington. Formaţia era în curs de afirmare, primele sale apariţii publice, printre care şi la BBC, fiind deosebit de apreciate de public şi critica de specialitate.