Tot mai mulți tenismeni prezenți la Wimbledon se plâng. „Sunt câteva gropi și denivelări”. „Sunt dezamăgită”

Andy Murray a intrat în grupul jucătorilor prezenți la Wimbledon, care critică calitatea suprafeței de joc. Scoțianul a vorbit despre denivelările terenului.

Andy Murray, lider în clasamentul ATP, a atras atenția că suprafețele de joc de la Wimbledon nu mai sunt atât de bune cca în ultimii ani. Scoțianul s-a plâns din cauza denivelărilor care creează mari probleme sportivilor. „Sunt câteva gropi și denivelări chiar în spatele și în fața liniei de fund a terenului, mici ridicături. Nu cred că erau înainte”, a afirmat Murray. Și alți tenismeni au adus reproșuri organizatorilor turneului londonez. „Arbitrul judecător a făcut fotografii terenului: este pământ, este plin de gropi și denivelări”, a spus Kristina Mladenovici, jucătoare din Franța. . „Sunt dezamăgită de calitatea ierbii anul acesta, mai ales pe terenul nr. 18. Nu spun că este periculos, dar este doar a doua zi a turneului și gazonul este deja distrus'', a afirmat și elvețianca Timea Bacsinszky.

„Știam că iarba este mai periculoasă decât suprafețele dure sau cu zgură. Iar ceea este s-a întâmplat astăzi este neșansă. I se putea întâmpla oricui'', a spus Sorana Cîrstea, după ce Bethanie Mateek-Sands, adversara pe care a întâlnit-o în turul al II-lea, s-a accidentat grav la genunchi.