Două milioane de femei au fost diagnosticate anul trecut cu cancer de sân sau cervical, la nivel global.
Statistica, realizată de University of Washington (SUA) prin consultarea a sute de registre ale bolnavilor de cancer din toată lumea, a scos la iveală o creştere semnificativă a cazurilor de cancer în rândul femeilor sub 50 de ani din ţările cu nivel de trai redus, informează portalul BBC.co.uk. Femeile din ţările bogate stau mai bine la acest capitol datorită dezvoltării procedeelor de depistare a bolii, medicamentelor, politicilor anti-fumat sau de vaccinare, spun specialiştii. Studiul arată că anul trecut au fost înregistrate 625.000 de decese cauzate de cancerul cervical şi de sân. De asemenea, numărul de cazuri de cancer de sân creşte în fiecare an cu 3%, iar rata mortalităţii cu 2%. Potrivit experţilor, acest rezultat este determinat de factori precum îmbărânirea populaţiei, o dietă neadecvată, obezitatea, un nivel economic scăzut sau factori de ordin genetic.