Inspectorii de la Biroul vamal de frontieră Halmeu, judeţul Satu Mare, au descoperit joia trecut, cu ajutorul Torei, câinele specializat în detecţia de tutun şi produse din tutun, 73.000 bucăţi ţigarete diverse mărci care urmau să intre fraudulos în ţară la bordul unui Audi A4, a transmis Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pe pagina sa de facebook.
Potrivit ANAF, pe 7 aprilie, orele 19:20, s-a prezentat la intrarea în ţară autoturismul marca Audi A4 înmatriculat în România. La controlul vamal, câinele Tora specializat în detecţia de tutun şi produse din tutun a avut reacţie la bara din faţă, bord şi scaunele din faţă.
În urma efectuării controlului vamal lucrătorii vamali au descoperit ascunse şi nedeclarate în bordul autoturismului, în spătarele scaunelor din faţă şi într-un locaş special amenajat în rezervorul autoturismului cantitatea de 73.000 bucăţi ţigarete diverse mărci.
Ţigările descoperite în rezervorul autoturismului au fost depistate prin scanarea rezervorului cu ajutorul instalaţiei Rapiscan X-ray.
Săptămâna trecută, alte 201.000 bucăţi ţigarete de contrabandă marca Rothmans au fost reţinute în vederea confiscării.
Un autoturism marca “Peugeot 607” şi un microbuz marca “Mercedes Benz 212” au fost confiscate. Totodată au fost aplicate amenzi contravenţionale în cuantum de 20.000 lei de către inspectorii din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Siret.