Jurnaliștii de la Evenimentul Zilei au întrebat, dumneavoastră ați răspuns. Anul 2021 ne-a ținut în priză, de-a lungul celor 12 luni întâmplându-se o sumedenie de evenimenimente socio-politice care ne-au ținut constant cu sufeltul la gură, nemaiștiind ce o să urmeze.
După votul a mii de persoane, succesul moțiunii de cenzură și căderea Guvernului condus de Florin Cîțu a fost cel mai important eveniment al anului 2021.
Iată clasamentul:
- Succesul moțiunii de cenzură și căderea Guvernului Cîțu. La finalul mai multor ore de dezbateri, în octombrie, PSD și alte formațiuni mai mici au reușit să răstoarne Guvernul condus de Florin Cîțu, în Parlament. PSD a apelat la toate mijloacele pentru a obține o victorie la vot.
- Pandemia și gestionarea situației de criză medicală. Modul în care 3 miniștri ai Sănătății și Grupul strategic au conceput strategia anti-Covid și modul în care au acționat.
- Ion Iliescu, anchetat pentru Dosarul Mineriadei din 1990. După 32 de ani de plimbarea a dosarului Mineriadei din 1990 între parchete și instanțe, apoi de clasare, ancheta se redeschide. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, la începutul lunii decembrie 2021, o cerere a procurorilor de la Parchetul General privind redeschiderea urmăririi penale împotriva fostului preşedinte Ion Iliescu, în legătură cu moartea a patru persoane în timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.
- Achitări de răsunet în dosarele DNA. Și în acest an, mai multe dosare instrumentate de DNA au sfârșit în instanțe cu achitări. Niciun procuror nu a fost tras la răspundere pentru greșelile profesionale, iar Secția Specială (SIIJ), de anchetare a magistraților probabil că se va desființa în martie 2022. Cele mai recente și elocvente achitări sunt pentru doi avocați
–avocatul Robert Roșu. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis pe 23 noiembrie 2021, recursul în casație formulat de avocatul Robert Mihăiță Roșu, condamnat în dosarul ”Ferma Băneasa”, l-a achitat și a dispus punerea imediată în libertate a acestuia.
–avocata Ingrid Mocanu. Dosarul în care Ingrid Mocanu a fost ținută 4 luni după gratii a fost fabricat de procurorul DNA Dănuț Volintiru și confirmat de fostul șef al Secției I, Gheorghe Popovici.Avocata a deschis acțiune în instanță și statul e obligat să-i achite 500.000 de lei daune morale pentru lunile de arest efectuate.
- EURO 2020 (11 iunie-11 iulie 2021) Unul dintre cele mai vizionate evenimente sportive ale anului 2021 a fost Campionatul European de fotbal 2020, care a fost amânat cu un an din cauza pandemiei de coronavirus. În premieră, competiția a fost găzduită de orașe din 12 țări, printre care s-a numărat si Bucureștiul.