România ocupă locul 11 în Europa Centrală şi de Est (ECE) şi locul 50 la nivel global, în topul prosperităţii (Legatum Prosperity Index), a declarat, joi, Shanker Singham, directorul Politicilor Economice al Legatum Institute.
"România a crescut în top, este pe locul 50 în lume în termeni de top global. Austria este pe locul 1 între ţările Central şi Est Europene.Indexul de prosperitate măsoară prosperitatea din punctul de vedere a nouă stâlpi: mediul de afaceri, guvernarea, sistemul de sănătate, educaţia cetăţenilor şi aşa mai departe. Ceea ce este important dacă vă uitaţi la topul românesc şi în acelaşi timp vă uitaţi şi la mişcările din ultimul timp veţi vedea vă impactul social este acela care plasează România pe locul 97 în lume. S-a îmbunătăţit situaţia foarte mult, dar mai există o cale lungă de străbătut şi în comparaţie cu alte ţări din Europa de Vest sau din Europa Centrală. Nivelul de capital social este o preocupare şi ceva la ce România trebuie să fie mult mai atentă", a spus Shanker Singham, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, în cazul României încrederea între indivizi este mai puţin problematică decât nivelul de încredere al indivizilor în instituţii.
"Oamenii nu au încredere în instituţii aproape deloc în România. Când se întâmplă aşa ceva atunci este foarte dificil să ai o guvernare bună şi un sistem de guvernare bun pentru că instituţiile care trebuie să reglementeze mediul de afaceri sunt implicate în acest proces şi vedem informaţiile în scorul pe care îl obţine guvernanţa în România", a afirmat Shanker Singham.
Din punct de vedere al capitalului social, România ocupă locul 97 la nivel global, în creştere cu 31 de poziţii, iar în cel al sănătăţii, pe locul 85, fiind în scădere cu 3 poziţii. Cea mai înaltă poziţie este ocupată din punct de vedere al mediului de afaceri, 41, dar în scădere cu 6 poziţii.
La nivelul ECE, România ocupă locul 11, fiind în urma Ungariei, aflată pe 10 şi deasupra Macedoniei (12) sau a Bulgariei, care se află pe 13.
Ţările din Europa Centrală şi de Est ocupă locurile cuprinse între 15 şi 74 în cadrul Legatum Prosperity Index la nivel global, cel mai înalt loc, 15, fiind ocupat de Austria şi locul 74 de către Albania.