Primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătite femei de la Hollywood este ocupat tot de Oprah Winfrey, deşi vedeta americană nu mai realizează de 18 luni talk show-ul care a făcut-o celebră în toată lumea.
Astfel, vedeta americană a obţinut venituri de 165 de milioane de dolari în perioada mai 2011 - mai 2012. Locul doi a fost adjudecat de starul Britney Spear, care a câştigat 58 de milioane de dolari, după ce a devenit membru al juriului în emisiunea "X Factor".
Poziţia a treia este ocupată de cântăreaţa de muzică country Taylor Swift, care a obţinut în perioada menţionată venituri de 57 de milioane de dolari.
Locul patru este împărţit de cântăreaţa Rihanna şi prezentatoarea de televiziune Ellen DeGeneres, care au avut venituri 53 de milioane de dolari. Iar cântăreţele americane Lady Gaga şi Jennifer Lopez împart poziţia a cincea, cu venituri de 52 de milioane de dolari. CITIŢI ŞI:
- Oprah Winfrey, cea mai BINE PLĂTITĂ celebritate