Danemarca, dominată de o atmosferă de pace, egalitate socială şi democraţie, este cea mai fericită ţară din lume. În timp ce Zimbabwe, frământată de conflicte politice şi sociale, este cea mai nefericită ţară, relatează Reuters.
Americanii, însă, cea mai bogată naţie din lume, ocupă locul 16 în acest top.
Conform studiilor World Values Survey, agenţie finanţată de guvernul SUA, lumea devine tot mai fericită. Cercetătorii acestei reţele relevă faptul că din 1981 şi până în 2007, în 45 dintre cele 52 de ţări analizate a crescut starea de fericire.
"Cred cu tărie că există o legătură puternică între pace şi fericire", a declarat Ronald Inglehart, un cercetăror în ştiinţe politice de la Institutul pentru Cercetări Sociale de la Univeristatea Michigan, cel care a coordonat acest studiu. El a admis că aceeaşi legătură puternică există şi între fericire şi democraţie.
"Danemarca este cea mai fericită ţară în studiul nostru. Este o ţară prosperă. Nu cea mai bogată, dar prosperă", a adăugat Inglehart.
Şi Puerto Rico, şi Columbia s-au clasat pe primele locuri în topul fericirii ţărilor. Ele sunt urmate de Islanda, Elveţia, Irlanda, Olanda, Canada şi Suedia.
Sondajul, care se face anual încă din 1981, a păstrat două întrebări simple. "Luând în considerarea toate lucrurile din viaţa dumneavoastră, credeţi că sunteţi foarte fericit, fericit, nu foarte fericit, deloc fericit?" şi "Luând în considerarea toate lucrurile din viaţa dumneavoastră, cât de satisfăcut sunteţi cu viaţa de zi cu zi?". Anul acesta, studiul a luat în calcul 350.000 de repondenţi.
(12:42)