Top zece laptopuri bune „la toate“

Acer Aspire 5920-6954 ocupă locul întâi în acest clasament, deoarece oferă performanţe avansate la un preţ bun.

Când ne cumpărăm un laptop, dorim ca acesta să facă destul de multe lucruri şi să fie accesibil ca preţ. Cu toate că există oameni care îşi permit să achiziţioneze un notebook pe care să îl folosească pe post de computer de birou şi încă unul, de dimensiuni reduse, pe care îl folosesc atunci când călătoresc, veniturile majorităţii românilor nu le permit un asemenea „lux“.

Astfel, ei optează pentru un laptop care să fie şi computer de birou, şi portabil în acelaşi timp. Specialiştii de la revista americană „PC World“ au făcut un clasament al celor mai bune laptopuri care fac „aproape orice“.   Deşi unele computere foarte performante apar în partea a doua a topului, acest lucru se întâmplă deoarece ele au un preţ destul de mare pentru majoritatea consumatorilor, mai ales a celor din ţara noastră. Spre exemplu, modelele Sony VAIO sunt unele dintre cele mai performante laptopuri din top, însă ocupă locurile 8 şi 9 deoarece costă 7.000, respectiv 4.900 de lei.

Preţurile prezentate sunt cele medii pe care le-am calculat prin consultarea mai multor magazine. Nu trebuie să uităm însă că topul prezentat se poate modifica foarte uşor în funcţie de factori precum fluctuaţiile preţurilor sau anumite îmbunătăţiri tehnologice aduse unui model sau altul. 1. ACER ASPIRE 5920-6954 Modelul are instalat Windows Vista Premium şi poate susţine o gamă variată de aplicaţii, necesare atât în munca de birou, cât şi acasă. Este echipat cu un procesor Intel Core 2 Duo 1,66 GHz, are 2GB memorie şi un hard disk de 250GB. Are însă o problemă - tastele sunt fragile şi trebuie folosite cu grijă. Preţ: 3.300 lei.

2. LENOVO IDEAPAD Y510

Designul acestui computer portabil dă senzaţia de durabilitate. Are performanţe apropiate de cele ale Acer, însă este cu 100 de dolari mai ieftin. Poate fi folosit la o gamă variată de aplicaţii: jocuri, editarea de text, prelucrarea de fotografii sau video. Preţ: 3.000 de lei

3. HP PAVILION DV2660SE

Performanţele sale nu sunt deosebite, însă acest model excelează la capitole precum durata de viaţă a bateriei, design şi preţ. Computerul poate funcţiona 6 h şi 30 min. pe baterii şi are instalat Windows Vista Home Premium. Preţ: sub 3.000 de lei.

4. DELL INSPIRON 1525

Diferenţa dintre acest model şi altele cu un preţ acceptabil este că acesta poate fi personalizat până la cel mai mic detaliu, în cazul în care îl cumperi de pe internet. Are un procesor Intel Core 2 Duo de 1,6 GHz, 1GB memorie şi un hard disk de 120 GB. Preţ: 2.100 de lei.

5. LENOVO THINKPAD R61 

Înglobează un procesor Intel Core 2 Duo 2,2 GHz, care îi conferă performanţ e remarcabile, în tandem cu memoria de 2GB. Este uşor, fiind un foarte bun „partener“ de călătorie. Şi durata de viaţă a bateriei este decentă - 3 h şi 20 min. Preţ: 3.000 de lei

6. FUJITSU LIFEBOOK A6120 Oferă performanţe bune la un preţ rezonabil şi este bine construit. Bateria însă este modestă, ţinând numai 2 h şi 30 min. Este destul de puţin dacă o comparăm cu cea a HP Pavilion dv2660se (6 ore). Preţ: 2.900 de lei

7. TOSHIBA S. PRO A210-EZ2201 Este un laptop cu performanţ e modeste. Are un procesor AMD Athlon 64 X2 1,8GHz, 1GB memorie şi hard disk de 80GB. Cu toate acestea, este solid construit, are Wi-Fi şi sistem de operare Windows Vista Home Basic. Preţ: 2.200 de lei

8. SONY VAIO VGN-SZ791N

Procesorul foarte bun - Intel Core 2 Duo 2,5 GHz, dimensiunile reduse sau placa video nVidia 8400GS, îi asigură performanţe puternice, însă nu şi-l poate permite oricine. Preţ: 7.000 de lei.

9. SONY VAIO VGN-FZ180E/B

Are un ecran mare, strălucitor, este uşor şi are o baterie excelentă. La acestea se adaugă un procesor Intel Core 2 Duo de 2GHz şi memorie de 2GB. Preţ: în jur de 4.900 de lei.

10. TOSHIBA TECRA M9-S5514

Are un procesor rapid, Intel Core 2 Duo de 2,2 GHz, însă numai 1GB memorie. O altă caracteristică interesantă este cititorul de amprente. Ca şi la celălalt Toshiba din top, şi acesta are o baterie modestă, care ţine circa 2 h şi 40 min. Preţ: 4.500 de lei