TOP 15 cel mai bine păstrate secrete privind zborurile cu avionul

Dispariția misterioasă a avionului Malaysia Airlines, de la începutul lunii martie, a provocat numeroase dezbateri privind siguranța zborurilor și a lucrurilor mai puțin cunoscute de către pasageri.

Un utilizator al rețelei Reddit a lansat, de curând, o provocare adresată personalului aviatic, solicitându-le piloților sau însoțitorilor de bord să dezăluie o serie de aspecte mai puțin cunoscute de către pasageri. Portalul viralquake.com a publicat o listă cu 30 de răspunsuri postate de către personalul aviatic la respectiva întrebare. 1. Adevărul despre măștile de oxigen "Dacă sunt acționate măștile de oxigen, acestea funcționează timp de aproximativ 15 minute. Acest interval este suficient pentru ca piloții să poată coborî avionul la o altitudine unde oamenii pot respira normal. Mult mai important este faptul că, la altitudine mare, ai la dispoziție doar 15-20 secunde înainte de a leșina din cauza lipsei de oxigen. De aceea pasagerii adulți trebuie să-și pună primii măștile și apoi să le pună copiilor, care nu vor fi la fel de grav afectați dacă leșină timp de câteva secunde". 2. Apa de la toalete este foarte murdară "Orice ar fi, nu beți apa din toaleta unui avion. E de ajuns de rău că o folosiți pentru a vă spăla pe mâini. Rezervorul de apă al avioanelor este curățat la anumite intervale de timp prestabilite, dar paraziții au început să devină imuni la substanțele de sterilizare. Verificați aspectul exterior al aeronavei atunci când vă urcați și, dacă vopseaua este deteriorată, atunci starea generală a avionului lasă de dorit. Lichidul hidraulic este o substanță corozivă, ce poate distruge aproape orice, iar dacă porțiuni de vopsea lipsesc atunci cel mai probabil este vorba despre o scurgere a acestui lichid." 3. Motivul pentru care interiorul avionului este slab iluminat la aterizare "În cazul unei aterizări nocturne, luminile din cabină sunt mai slabe pentru ca ochii pasagerilor să se adapteze vederii pe timp de noapte, în caz că va fi nevoie de o evacuare de urgență." 4. Fulgerele și autoritatea piloților "Tatăl meu este pilor de aproape 20 de ani și mi-a spus că avioanele sunt lovite de fulgere tot timpul. Iar dacă un pasager provoacă un scandal în avion, pilotul poate decola fără el." "După închiderea ușilor, pilotul are autoritate aproape deplină. El poate aresta un pasager, poate da amenzi și, în cazul unui pasager muribund, îi poate scrie testamentul." 5. O amenințare cu bombă "Am un prieten care este pilot comercial și, în timpul unui zbor de la LA la Tokyo, un telefon anonim avertiza că există o bombă la bordul avionului, aflat deasupra Oceanului Pacific. În asemenea situații, piloții au proceduri clare și trebuie să rămână calmi și să nu alerteze pasagerii. Mi-a povestit că fiecare turbulență i-a înghețat sângele în vene, mai ales că la clasa I aveau o delegație diplomatică străină." 6. Mâncarea din avion "Tată meu este pilot pentru o companie mare și mi-a spus că piloții primesc feluri diferite de mâncare și nu au voie să o împartă între ei, în caz că ar fi otrăvită. De asemenea, există reguli stricte privind furtul de alimente, ce se pedepsește chiar cu concedierea." 7. Transportul animalelor "Lucrez la alimentarea avioanelor și, din cauza zgomotului, sunt obligat să port căști. Imaginați-vă stresul auditiv pe care trebuie să-l îndure animalele ce așteaptă să fie urcate la bord. Mai bine vă gândiți de două ori înainte de a zbura cu animalul de companie." 8. Ce face personalul de zbor după anunțul privind închiderea aparatelor electronice "Sora mea e stewardesă și mi-a spus că după ce face acest anunț se duce în partea din spate a aeronavei și trimite SMS-uri." 9. Cum aterizează un avion "Dacă în condiții meteo nefavorabile, aveți parte de o aterizare în care sunteți zgâlțâiți nu înseamnă că pilotul n-a știut ce să facă. Din contra, dacă pista este acoperită cu apă, avionul trebuie să aterizeze cu o forță mai mare pentru ca roțile să atingă pista și să se evite acvaplanarea." 10. Piloții dorm frecvent în timpul zborurilor "Unul din doi piloți doarme în timpul zborului, iar unul din trei descoperă, atunci când se trezește, că și celălalt pilot doarme." 11. Adevărul din spatele interdicției privind utilizarea aparatelor electronice "Dispozitivele electronice portabile nu pot prăbuși un avion, dar utilizarea lor poate da mari bătăi de cap piloților. Imaginați-vă că sunteți în cabină, în timpul coborârii spre destinație, și auziți cum comunicațiile cu turnul de control sunt interferate de semnalele a peste 100 de telefoane mobile. Am ratat de vreo două ori OK-ul turnului de control privind aterizarea." 12. Ce se întâmplă cu bagajele de cală "Dacă scrie "Fragil", va fi aruncat și mai tare. Dacă scrie pe ce parte să fie așezat, va fi pus exact pe dos. De obicei trebuie să așezăm peste 100 de bagaje în cala unui avion, așa că vor fi înghesuite oricum numai să încapă." 13. Cât de murdare sunt lucrurile din avion "Am lucrat ca însoțitor de zbor, iar păturile și pernele sunt împăturite după fiecare zbor și depozitate până la următorul zbor. Iar măsuțele rabatabile sunt, nu de puține ori, folosite drept mese de înfășat pentru bebeluși." 14. Ce se întâmplă când motoarele nu mai funcționează "Un pilot mi-a spus că dacă ambele motoare cedează, un avion poate plana până la șase mile nautice la fiecare 1.524 de metri. De aceea majoritatea accidentelor au loc la aterizare sau decolare." 15. Cum află personalul de la sol că un avion a fost deturnat "Dacă avionul a fost deturnat, piloții lasă flapsurile ridicate atunci când aterizează, acesta fiind codul care avertizează personalul de pe aeroport că ceva este în neregulă."