PROPUNERE. Una dintre dispoziţiile cele mai inovatoare ale Tratatului de reformă adoptat de membrii UE la Lisabona este crearea funcţiei de preşedinte al Uniunii. Franţa şi Marea Britanie îl vor pe Tony Blair ca şef al Europei.
Tratatul de reformă cu rol de Constituţie europeană consfinţeşte înfiinţarea unei preşedinţii stabile, care va înlocui mandatele semestriale deţinute prin rotaţie de membrii UE. Consiliul Europei va alege un preşedinte care va primi un mandat de doi ani şi jumătate, ce poate fi înnoit o singură dată.
Preşedintele va prelua prerogativele în ianuarie 2009 şi va reprezenta Uniunea la nivel internaţional, astfel că va fi clar, în sfârşit, şi la Washington pe cine trebuie să sune „atunci când vrea să se adreseze Europei“, după cum s-a exprimat fostul secretar de stat american Henry Kissinger, citat de „New York Times“. O alegere deşteaptă Potrivit cotidianului american, primele nume vehiculate pentru şefia UE sunt Anders Fogh Rasmusen, primul-ministru al Danemarcei, Jean-Claude Juncker, premierul Luxemburgului, şi chiar fostul preşedinte al Poloniei, Aleksandr Kwasniewski. Însă favoritul pentru mandatul cu o durată de 30 luni este Tony Blair, fostul premier al Marii Britanii. Despre el au vorbit la superlativ atât succesorul său din Downing Street, Gordon Brown, cât şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy.
„Tony Blair ar fi un candidat excelent pentru orice job internaţional important“, a spus actualul premier britanic, în vreme ce Sarkozy s-a declarat convins că alegerea lui Blair ca preşedinte al UE „ar fi o mişcare isteaţă“. Preşedintele francez a evidenţ iat importanţa misiunii pe care Blair o îndeplineşte ca trimis special al Uniunii în Orientul Mijlociu şi l-a carac - terizat drept „un om remarcabil, cel mai proeuropean dintre britanici.“ Laude şi dubii Experţii în politica internaţ ională apreciază că Blair a fost unul dintre puţinii lideri europeni care au reuşit să îmbună tăţească rolul Uniunii Europene pe plan internaţional, mă- rind influenţa acesteia la Washington. Potrivit cotidianului „New York Times“, unii politologi se întreabă dacă omul care a divizat Europa prin susţinerea sa pentru războiul din Irak şi care este privit cu repulsie în multe zone ale lumii musulmane poate fi capabil să unească „Bătrânul Continent“.
Alţii se îndoiesc că un candidat ce provine din Marea Britanie, rămasă în afara zonei euro, poate fi convingător pentru a cuceri simpatia membrilor UE. Până vor ajunge la momentul învestirii în funcţie a primului preşedinte al Europei unite, liderii continentali mai au de trecut câteva hopuri importante pentru a respira uşuraţi: semnarea Tratatului, pe 13 decembrie, la Lisabona, şi mai ales ratificarea acordului, în cursul anului viitor, pe cale parlamentară sau prin referendum, în fiecare stat membru.
Un proces în care liderii europeni nu-şi mai permit niciun pas greşit, astfel că în multe ţări referendumul este deja exclus, tocmai pentru a evita riscurile votului negativ.