Computerul tomograf de la Spitalul din Hunedoara e stricat de peste o săptămână, astfel că toți pacienții care au nevoie de astfel de investigații sunt nevoiți să călătorească până în orașele învecinate, precum Orăștie sau Deva. Unii sunt transportați pe cheltuiala unității sanitare, alții sunt tyirmiși la plimbare pe banii lor.
Conform managerului spitalului, zilele acestea e așteptată firma care are aparatul în service, pentru a inevstiga problema și a o repara. Peroblema însă nu este recentă. Aparatul e stricat, în mod constant, de ani de zile, datorită vechimii lui. Bunăoară, în 2016, acesta a fost nefuncțional din cauza defecțiunilor, jumătate de an. În tot acest timp aproape 600 de pacienți au fost transportați în alte orașe pentru investigații.
Chiar și așa, în momentele în care aparatul e functional pacienții se întreabă dacă investigațiile realizate sunt totuși corecte. Abia anul acesta, Guvernul a anunțat că Spitalul Județean de Urgență Deva va primi un computer tomograf nou.