"Cronicarul anului 2005", Cătălin Tolontan, arată cum văd gazetarii sportivi distincţiile oferite în memoria celui care a fost cronicarul Ioan Chirilă.
Înainte de a-l descoperi pe Ioan Chirilă, cei care au început să citească presă mai târziu, în anii ’90, l-au descoperit pe Cătălin Tolontan. Gazetarul Tolontan s-a refu giat, însă, în ultimii ani, în biroul ma na gerului de presă. L-am văzut, vara care a trecut, la Beijing, la Olimpiadă, alergând greu, tras înapoi de rucsacul mare şi negru oferit tuturor jurna li ştilor acreditaţi. Ziaristul Tolontan se întorsese „în iarbă“.
Apoi, a trecut un anotimp, s-a făcut toamnă şi Cătălin s-a retras iar în biroul managerului. Tolo e greu de întâlnit la o cafea, dă interviuri prin mail, se oftică dacă simte că nu-ţi plac emoticoanele din „Gazeta Sporturilor“, nu se consideră cel mai bun jurnalist de sport, ci doar unul norocos şi preocupat, vorba lui Tudor Octavian: „Mi-a spus-o cândva, într-un 2 ianuarie, în redacţie. «Auzi, m-am întâlnit azi cu un fost coleg care mi-a zis: Tudor, normal că tu izbândeşti pentru că eşti talentat!». La care scriitorul i-a răspuns: «Sunt preocupat, nu talentat!». Puteţi pune aici un emoticon, vă rog?“.
Fără obsesia unanimităţii
Premiile „Ioan Chirilă“ sunt la a patra ediţie. Au reuşit organizatorii ce şi-au propus: să creeze un etalon? Cătălin Tolontan: Da, Premiile „Ioan Chirilă“ sunt un etalon. Nu au obsesia unanimităţii şi asta e foarte bine. Sunt aşa cum sunt toate premiile care se respectă: aşteptate, contestate şi perfectibile.
Aceste „Premii“ oferă şansa unui tâ năr să debuteze în gazetărie, în fiecare an. Ce calităţi ar trebui să aibă un as pi rant la meseria de jurnalist sportiv? Cred că astăzi, ca să fii jurnalist, trebuie să rezişti. Toleranţă la presiunile opiniei majoritare şi cerbicie în faţa gustului predominant mi se par calităţile-lider ale unui bun jurnalist. Să ştii ce vor oamenii, dar să poţi să-i contrazici, iată sfatul meu, minor şi nesentenţios, pentru cei care pornesc azi în meserie.
După ce ai câştigat marele premiu în 2005, ai refuzat să participi la următoarea ediţie, motivând că vrei să laşi locul altora mai tineri şi mai puţin „mediatizaţi“. Îmbătrâneşte mai repede un gazetar azi? Da, stresul este mult mai mare. Ceva pentru cei care regretă presa de dinainte de 1989: atunci, cronica unui meci apărea şi a treia zi după partidă. Azi, o găseşti pe net la cinci minute după fluierul final.
Gabriel Garcia Marquez spunea recent că, spre deosebire de televiziune, unde se folosesc mijloacele tehnologiei moderne, presa scrisă se face cu sufletul. Răpind mulţi gazetari buni de presă scrisă, televiziunile sunt distrugătoare de suflete? Îmi place cuvântul scris, nu apariţia TV. Nu mă pricep să comentez meciuri la TV sau să moderez o emisiune. Am refuzat asta după ce mi-am dat seama că m-aş face de râs. Îmi dozez cât pot apariţiile TV tocmai pentru că sunt convins că o supraexpunere dăunează.