Tolea Ciumac și-a aflat pedeapsa. Câți ani va fi nevoit să stea la închisoare fostul luptător

Și-a aflat sentința, dar în aceste zile este în Italia, în vacanță.

După procese care s-au întins pe durata a mai multor ani, fostul luptător Tolea Ciumac și-a aflat sentința. Acuzat într-un caz de trafic de țigări, el a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare de magistrații de la Curtea de Apel Bacău.

Sportivul fusese reținut în anul 2017, alături de alți complici, fiind acuzat de „constituirea unui grup infracțional”. De asemenea, Tolea Ciumac va trebui să achite și o amendă, în solidar cu ceilalți inculpați din acest caz.

Anunțul magistraților

„Pentru inculpatul Ciumac Anatolie: Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare în pedepsele componente de 2 ani închisoare pentru art. 367 al. 1,3 Cod penal cu aplicarea art. 396 al. 10 C .p .p., respectiv 2 ani închisoare pentru art. 270 al. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 cod penal, art. 396 al. 10 C .p .p.

Înlătură sporul de 8 luni închisoare. Constată că prin încheierea din 17.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 392/110/2018 s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 270 al. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 Cod penal şi art. 367 al. 1, 3 Cod penal în infracţiunile prevăzute de art. 270 al. 3 raportat la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 Cod penal şi art. 367 al. 1,2, 3 Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 16 al. 1 lit. b teza I Cod procedură penală dispune achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 al. 1,2, 3 Cod penal. Condamnă inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 270 al. 3 raportat la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 Cod penal, art. 396 al. 10 C.p.p. la 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal. Înlătură dispoziţiile art. 91 ş .u.

Cod penal referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 26.10.2107 la 02. 11.2017 ( iar nu de la 26.10. 2017 la 27.11.2017 , cum s-a dispus prin sentinţa apelată)”, arată hotărârea definitivă a Curții de Apel Bacău în dosar”, precizează instanța.

În această perioadă, Ciumac se află în vacanță, în Italia, alături de soția sa.