Uniunea Democrată Tătară (UDT) a adunat, la Techirghiol, sute de persoane din țară și străinătate care participă la festivalul internațional Toi organizat și în alte colțuri din lume unde trăiesc etnici turco-tătari. Evenimentul cuprinde lupte tătărești, tir cu arcul, concurs de călărie, mâncăruri orientale, fanfara otomană, fiind un festival interactiv la care se pot înscrie și spectatorii.
Toi este echivalentul Kurultaiului şi înseamnă “cele trei jocuri”: kureş, tir cu arcul (arc tradiţional tătăresc) şi concurs de călărie, fiind înscris 2010 de către UNESCO, în lista “Patrimoniului cultural intangibil al umanității”. Potrivit președintelui UDT, Naim Belgin, festivalul a fost răspândit în întreaga lume chiar de către Genghiz Han.
La tătarii de astăzi, Toi înseamnă nuntă sau botez, dar în trecut însemna adunare, festivitate, jocuri. Partea de competiție are trei probe sportive. Prima, luptele tradiționale tătărești, cu trei stiluri. Crimeean, adoptat și în Dobrogea, cel al armatei lui Genghiz Han, al treilea fiind cel al armatei lui Timur, stilul uzbecilor. A doua probă este tirul cu arcul tradițional iar a treia, o cursă cu cai precum în timpurile străvechi.
Dacă la ediția de anul trecut au participat doar patru țări, la această a doua ediție, de la Techirghiol, sunt echipe din 14 țări, chiar și din Europa de Vest, Italia, Malta, Ungaria, dar și din Turcia, Republica Moldova, Bulgaria. Fanfara Otomană, mȃncarea tradiţională, costumele medievale întregesc coloratul eveniment organizat Uniunea Democrată Tătară în colaborare cu Departamentul pentru Relatii Interetnice, primaria Oraşului Techirghiol, Asociaţia Turcilor Osman Gazi şi Partida Romilor Pro-Europa.