Dan Nica: Toate direcţiile regionale ale Poştei Române au fost desfiinţate. Doar unii concediați primesc plăți compensatorii

Toate direcţiile regionale ale Poştei Române au fost desfiinţate alături de serviciile de sector din Bucureşti, care s-au dovedit a fi servicii inutile, a declarat, astăzi, ministrul comunicaţiilor, Dan Nica, într-o conferinţă de presă.

"Din 400 de funcţii de conducere din Poşta Română am rămas cu 111, iar din 145 de posturi de directori au mai rămas doar 51. De asemenea, au fost desfiinţate toate direcţiile regionale, serviciile integrate Fabrica de timbre dar şi serviicile de sector din Bucureşti, care erau servicii inutile", a spus Dan Nica.

Acesta a precizat că la Poşta Română s-a furat "mult şi sistematic" şi foarte mulţi directori ai companiei s-au complăcut în această situaţie.

"De exemplu la Alpha Medical Center Ploieşti s-a constatat o pagubă de 1,392 milioane lei. Poşta a plătit aceste servicii fără să existe niciun fel de prestaţie", a precizat Nica.

Plăți compensatorii, doar pentru angajații mai vechi

Persoanele disponibilizate din Poşta Română cu vechime de până la cinci ani nu vor primi plăţi compensatorii, a mai spus Dan Nica.

"Poşta Română are un contract colectiv de muncă valabil pe 10 ani, până în 2018, în care nu se va putea lua nici un fel de decizie dacă sindicatele nu sunt de acord. În ceea ce priveşte plăţile compensatorii, pentru cei cu vechime între 0 şi 5 ani, acestea nu vor mai fi acordate pentru că, întâmplător în ultimii trei ani s-au angajat persoane 'foarte competente' în acest domeniu şi au fost încadrate direct la salariul maxim. Pentru că, dacă partidul este în toate şi în cele ce sunt, măcar să le dea salarii mari pentru activităţi inexistente. Sindicatele au aprobat acest plafon cu aplauze", a precizat Nica.

"Nu și-au făcut treaba" Acesta a adăugat că în privinţa concedierilor din Poşta Română, a insistat ca primele pe listă să fie persoanele din conducere.

"Am insistat în mod special ca persoanele de conducere să fie date afară. Toţi aceştia au beneficiat de salarii foarte generoase şi niciunul nu şi-a făcut treaba", a subliniat ministrul Comunicaţiilor.

Conform datelor MCSI, prezentate joi, din 401 cadre de conducere (directori plus şefi de compartimente) din Poşta Română au rămas 111. De asemenea, din 145 de directori, 117 au fost concediaţi.

Până la data de 31 mai 2012, din Poşta Română au fost disponibilizate 772 de persoane, dintre care 290 cadre de conducere şi 482 alte tipuri de personal.