China se confruntă cu hoţii de hârtie igienică, ceea ce a dus la o soluţie inedită. Din cauza risipei acestei “nobile” resurse, toaletele publice vor fi echipate cu dispozitive de recunoaștere facială, care limitează cantitățile atribuite fiecărui utilizator.
Sistemul care trebuie să rezolve criza de hârtie igienică va funcţiona în felul următor: la intrarea în toaletă o voce îndeamnă poziţionarea în interiorul unui pătrat galben cu faţa spre un ecran ataşat de perete. Camera scanează faţa utilizatorului, şi după câteva secunde, emite cota de hârtie igienică prevăzută – nici mai mult nici mai puţin de 60 de centimetri. Şi dacă încerci peste câteva minute să faci la fel, eşti îndemnat să revii mai târziu, anunţă Canal3.md. Aparatul costă 800 de euro, dar având în vedere că reduce cu 70 la sută pierderile de hârtie igienică, merită investiţia, asigură creatorii.