Toader este atacat din toate părțile: „Care practic nu ştiu decât să blocheze”
- Alex Dumitrescu
- 21 aprilie 2019, 16:37
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a lansat un atac împotriva ministrului demisionar al Justiției, Tudorel Toader, acuzându-l că i-a trimis 17 pagini de observații privind orgodanța pe achiziții.
El a acuzat că printre recomandări se găsește și obținerea unui avis de la Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
„Am lansat acea ordonanţă pe achiziţii, dar, din păcate, am undeva la 17 pagini de observaţii de la Ministerul Justiţiei. Aceste observaţii de la Ministerul Justiţiei au blocat ordonanţa. Aşteptăm să avem o discuţie cu noul ministru pe care sper să îl avem la Justiţie şi să revenim asupra ordonanţei pentru că, la un moment dat, pe această ordonanţă am avut cinci avizatori - Ministrul Transporturilor, ANAP, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei, iar Ministerul Justiţiei ne-a introdus suplimentar încă şase avizatori, printre care ne-a solicitat să luăm aviz inclusiv de la CSAT, ceea ce este, dacă mă întrebaţi pe mine, o aberaţie, fiindcă noi facem autostrăzi, drumuri, noi vrem să simplificăm legislaţia, nu facem drumuri militare ca să mergem să cerem avizul de la CSAT. (...) Doamna prim-ministru a reuşit să deblocheze acest lucru (avizarea interministerială - n.r.), mai puţin vedem că avem aceste observaţii eterne, care practic nu ştiu decât să blocheze. (...) Observaţiile de la Ministerul Justiţiei au venit undeva în cursul zilei de miercuri după-amiază”, a spus Răzvan Cuc, conform Agerpres.
Ministrul demisionar al Justiţiei, Tudorel Toader, a scris sâmbătă seară pe Facebook că ministerul pe care îl conduce nu a blocat şi nici nu a întârziat procedura de avizare şi de adoptare a actelor normative.
„O simplă şi primă clarificare! MJ (Ministerul Justiţiei - n.r.) nu a blocat şi nici nu a întârziat procedura de avizare şi de adoptare a actelor normative”, a arătat Toader.
El a punctat faptul că nu va mai rămâne „în stare de pasivitate faţă de multele dezinformări” apărute.
În aceeaşi postare, Tudorel Toader a ţinut să le mulţumească colegilor săi din minister care au făcut posibil ca durata medie a avizării unui proiect normativ să nu dureze mai mult de 3 zile.
„Mulţumiri tuturor colegilor din MJ care au făcut posibil ca durata medie a avizării unui proiect normativ, calculată de la înregistrarea şi până la ieşirea din minister, să nu dureze mai mult de 2,5, maxim 3 zile. Felicit pe toţi colegii din minister care, în procesul de avizare a proiectelor de acte normative, au făcut dovada unei depline responsabilităţi şi a unui înalt profesionalism. În acest sens, luni voi publica şi situaţia statistică!”, a mai precizat Toader pe Facebook.