Cazul paşapoartelor de aur, adică acordarea unor paşapoarte cipriote şi prin extensie şi a cetăţeniei cipriote (ceea ce înseamnă cetăţenia unui stat membru UE), fără o verificare individuală a solicitanţilor, dintre care unii s-au dovedit a fi infractori în ţările lor sau erau condamnaţi pentru fraude fiscale şi de alt fel, a fost caracterizat drept cel mai mare scandal al ultimilor ani în Cipru.
Urmarea a fost ca acest scandal, dezvăluit de Al Jazeera, să provoace nemulţumirea UE, dar şi un cutremur serios în sistemul politic din Cipru. (Scandalul a atras o acţiune a UE împotriva Ciprului la Curtea Europeană de Justiţie, dar şi demisia preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din Parlamentul Ciprului sau a preşedintelui Comisiei de Investigare a Acordării Cetăţeniilor n.trad.)
Dar ceea ce s-a întâmplat în urmă cu două zile, după un reportaj al directorului ediţiei cipriote a ziarului Kathimerini, Andreas Paraschos, a fost fără precedent. Nici mai mult nici mai puţin, Paraschos îl implică pe preşedintele Republicii Cipru, Nicos Anastasiades, care i-ar fi "mărturisit" lui Alexis Tsipras (fostul premier al Greciei n.trad.) că ar fi scos un miliard de euro din paşapoartele de aur. Un miliard de euro pe care i-ar fi trimis, prin zboruri private, în Seychelles.
După cum era de aşteptat scandalul a provocat un cutremur politic în Cipru, într-o etapă delicată a discuţiilor cu privire la dosarul cipriot, când este prezent în insulă emisarul secretarului general al ONU, Jane Holl Lute, şi în condiţiile în care se fac pregătiri pentru participarea la o conferinţă pentalaterală pe tema reunificării Ciprului.
Dezminţiri din partea lui Anastasiades şi a SYRIZA
Preşedintele Ciprului a dezminţit imediat, la fel cum a făcut şi SYRIZA (Alianţa Stângii Radicale, partid aflat la guvernare în Grecia în perioada 2015- 2019 n.trad.), în timp ce directorul ziarului Kathimerini şi-a depus, cu insinuări, demisia, care a şi fost acceptată imediat.
Astfel cazul paşapoartelor de aur provoacă încă o dată importante unde de şoc în sistemul politic al Ciprului. Directorul ziarului spune că lucrurile denunţate în articolul său cu privire la îmbogăţirea preşedintelui Ciprului din programul de acordare de cetăţenii se bazează pe "mărturisirea" făcută de însuşi Anastasiades într-o noapte de euforie la Atena către prim-ministrul pe atunci Alexis Tsipras: "Preşedintele Anatasiades, într-o noapte de euforie la Atena a mărturisit că (şmecheria cu paşapoartele de aur) a lăsat la biroul (său de avocatură) 300 de milioane pe an pe care i-a dus în Seychelles cu zboruri private". El mai spune că probabil veniturile vor fi ajuns la un miliard de euro.
"Nicio legătură cu realitatea"
Surse din SYRIZA au declarat pentru agenţia cipriotă de ştiri KYPE că cele relatate fără niciun temei în scrisoarea de demisie a directorului Kathimerini Cipru, dl. Paraschos, "cu privire la aşa-zisa mărturisire a preşedintelui Republicii Cipru către premierului de atunci al Greciei, în prezenţa şi a multor altor persoane cu privire la cazul acordării de paşapoarte, nu merită niciun comentariu şi nu au, evident, nicio legătură cu realitatea".
În acelaşi timp, patronatul ziarului Kathimerini, într-un comunicat, a acceptat demisia lui Paraschos, susţinând că jurnalistul a vorbit despre chestiuni foarte importante pentru care nu a avut dovezi pentru a le proba şi că atunci când a fost întrebat dacă are dovezi pentru acuzaţiile grave împotriva preşedintelui Ciprului, răspunsul său a fost că nu are dovezi, dar că "i-a spus cineva". (Rador)