Băieţii americani ajung la pubertate la vârste tot mai fragede, chiar şi cu doi ani mai devreme decât taţii lor, se arată într-un studiu al Academiei americane de pediatrie, publicat sâmbătă şi preluat de AFP
Dar respectivul studiu nu oferă nici o explicaţie pentru această evoluţie şi nici nu estimează posibilul său impact asupra sănătăţii publice. El a fost elaborat pe baza unui raport statistic ce cuprinde evaluarea medicală efectuată de pediatrii a 4.000 de băieţi din 41 de state americane.
Datele culese arată că americanii de culoare ajung cel mai devreme la pubertate, în jurul vârstei de 9 ani, urmaţi de albii non-hispanici, pe la 10 ani, şi de albii hispanici, în jurul vârstei de 10 ani şi jumătate.
Chiar dacă studiul citat este primul de acest gen întocmit în SUA, experţii consideră că tinerii americani ajung astăzi la pubertate cu circa doi ani mai devreme decât generaţiile anterioare.