Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, astăzi, la Bistriţa, că în opinia sa, nota 7 pentru titularizarea în învăţământ ar trebui modificată începând de anul viitor, astfel încât ştacheta pentru intrarea în sistem să fie ridicată mai sus.
"Pentru intrarea în învăţământ, filtrul numit definitivat este extrem de important. Sigur, al doilea filtru este titularizarea, pentru că cel care promovează titularizarea rămâne definitiv în sistemul de învăţământ, titular, şi, indiferent dacă i se restrânge postul sau nu, inspectoratul trebuie să-i găsească un post în altă şcoală. Şi acolo eu am fost cea care, în mandatul anterior, am ridicat ştacheta de la 6 pentru mediul urban la 7 pentru toată lumea şi, sigur, acum este prea târziu pentru examenul care urmează, dar cred că în continuare va trebui să ridicăm această ştachetă şi mai sus", a spus ministrul Educaţiei, citată de Agerpres. Ecaterina Andronescu consideră că sistemul de învăţământ are nevoie de oameni cu calificare înaltă şi în acest sens a anunţat că Ministerul Educaţiei îşi propune atragerea de fonduri europene pentru organizarea de cursuri de formare profesională. Ministrul s-a declarat mulţumit de procentul de promovare la examenul de definitivat, de peste 65%, pe care îl consideră "rezonabil" faţă de situaţia din alţi ani.